Claudiu Niculescu a plecat de la CS Mioveni. Noul antrenor este Marius Stoica

CS Mioveni a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu tehnicianul Claudiu Niculescu în privinţa rezilierii contractului acestuia şi că noul antrenor principal este Marius Stoica.

849 afișări

"CS Mioveni are de astăzi un nou staff-tehnic. Astfel, conducerea clubului şi antrenorul Claudiu Niculescu au ajuns la un acord privind rezilierea contractului pe cale amiabilă, în urma rezultatelor din acest sezon. Noul principal al echipei este Marius Stoica. Meciul cu CSM Rm Vâlcea de sâmbătă a fost ultimul pentru principalul Claudiu Niculescu şi secundul Cornel Dobre, echipa suferind a treia înfrângere pe propriul teren din acest tur de campionat şi a patra din toate meciurile disputate până acum", se arată pe site-ul grupării din Liga a II-a.

Marius Stoica a pregătit până în prezent formaţia de Juniori B a clubului. Stoica este fost jucător al echipei, fost secund şi antrenor principal, şi va lucra cu Iordan Eftimie şi Mihai Olteanu - secunzi şi Iulian Ilie - antrenor de portari. Iordan Eftimie a mai antrenat în trecut pe CS Mioveni, Mihai Olteanu este de doi ani secund, după ce s-a retras din activitate de la CS Mioveni, iar Iulian Ilie era antrenor secund la Juniorii U 19 el fiind fost portar al echipei mari, dar şi fost antrenor cu portarii al galben-verzilor.

Noua echipă tehnică a fost prezentată luni jucătorilor, când s-a efectuat şi un prim antrenament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici