Constantin Roibu a revenit asupra deciziei de a opri a finanţarea clubului Oltchim

Managerul SC Oltchim, Constantin Roibu, a anunţat, într-o scrisoare trimisă Adunării Generale a clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, care are loc joi, că a revenit asupra deciziei de a opri finanţarea echipei, dar precizează că nu se va mai implica în activitatea grupării de handbal feminin.

43 afișări
Imaginea articolului Constantin Roibu a revenit asupra deciziei de a opri a finanţarea clubului Oltchim

Constantin Roibu a revenit asupra deciziei de a opri a finanţarea clubului Oltchim (Imagine: Andrei Alex Moise/Mediafax Foto)

"În urma anunţării deciziei de a nu mai finanţa echipa de handbal, foarte mulţi iubitori ai handbalului şi susţinători din Vâlcea şi din ţară m-au rugat să revin asupra acestei decizii. Am revenit asupra hotărârii luate. Se vor respecta în continuare clauzele contractului de sponsorizare, asigurându-se fondurile necesare pentru continuarea activităţii până la încheierea anului competiţional 2010-2011. Pentru anul viitor competiţional, Consiliul de Administraţie al SC Oltchim va decide suma ce va fi alocată pentru sponsorizare pentru continuarea activităţii clubului. Eu nu mă voi mai implica la CS Oltchim, nu voi mai avea legătură cu clubul", se menţionează în scrisoarea citită de preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.

În Adunarea Generală de joi, Ioan Gavrilescu şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte. "L-am anunţat pe domnul Roibu despre intenţia de a demisiona încă din luna martie. Am considerat decizia de a-l anunţa primul pe domnul Roibu din respect pentru tot ce a făcut pentru echipa de handbal şi pentru handbalul feminin românesc. Pentru mine este un moment foarte greu, după aproape 33 de ani de muncă", a spus Gavrilescu.

Ioan Gavrilescu a explicat şi motivele pentru care a fost organizată Adunarea Generală a CS Oltchim Râmnicu Vâlcea: "Speram să nu conduc niciodată o astfel de Adunare Generală. Din două motive este organizată această şedinţă. Decizia mea de a mă retrage, din motive personale, este primul motiv. Al doilea motiv este declaraţia managerului Roibu de a retrage sprijinul financiar. Despre aceste două lucruri vom vorbi în această şedinţă. Probabil că rezultatele din această ediţie a Ligii Campionilor au generat această Adunare Generală".

Gavrilescu le-a propus membrilor Adunării Generale ca noul conducător al clubului să fie ales la AG Ordinară de la finalul lunii mai, după ce se încheie sezonul. "M-am gândit la o primă propunere pentru funcţia de preşedinte al clubului. Am vorbit cu domnul Werner Olah, membru al Biroului executiv. Dânsul mi-a spus că îi este greu să se împartă între serviciul pe care-l are la SC Oltchim şi club. Apoi m-am gândit la consilierul local, Doru Filip. Azi i-am făcut propunerea şi dânsul mi-a spus că îi este greu să ia o astfel de decizie în doar câteva ore. Astfel, eu cred că este bine să amânăm alegerea noului preşedinte până la Adunarea Generală ordinară de la filele lunii mai", a spus Ioan Gavrilescu.

El a mai vorbit despre cele trei posibilităţi care ar mai ţine Oltchimul la nivelul marii performanţe: "Cea mai sumbră situaţie este cea în care combinatul Oltchim va renunţa să sprijine echipa după 1 iulie, astfel că noua conducere va fi obligată să găsească resursele necesare. Dacă Oltchim va sprijini cu 50 la sută din bugetul necesar, sunt ferm convins că autorităţile locale din Râmnicu Vâlcea ar putea contribui cu restul sumei. Cea mai bună situaţie ar fi cea actuală, în care combinatul Oltchim să susţină echipa şi după 1 iulie".

Preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, a declarat la şedinţa Adunării Generale a CS Oltchim că a primit telefoane de la persoane care se interesau să cumpere echipa de handbal. "Va fi foarte greu să se găsească un preşedinte mai bun decât Ioan Gavrilescu. În situaţia actuală a Oltchimului au mai fost multe cluburi, dar durerea este acum mai mare pentru că este vorba de cel mai bun club de handbal din România. Sper ca CS Oltchim să primească un ajutor substanţial şi de la Consiliul Local şi îl rog pe domnul viceprimar să analizeze această soluţie. Eu am primit ceva telefoane după anunţul domnului Roibu. Ar fi păcat, însă, să vină cineva din afara judeţului care să-l cumpere şi eventual să mute echipa în altă parte. Am primit şi două telefoane de la persoane care au făcut oferte concrete", a afirmat Gaţu, care le-a dat şi un sfat conducătorilor de la CS Oltchim: "Domnilor, nu mai schimbaţi antrenorii ca pe ciorapi. Antrenorul care va fi în sezonul viitor, că va fi Voina, că va fi altcineva, să aibă la dispoziţie trei ani, nu să fie schimbat după prima înfrângere".

Pe durata Adunării Generale, în faţa Sălii Polivalente din Râmnicu Vâlcea s-au aflat mai mulţi suporteri, care au scandat numele lui Constantin Roibu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici