Ioan Gavrilescu şi-a dat demisia de la Oltchim. Vezi de ce

Preşedintele campioanei României la handbal feminin, Ioan Gavrilescu, a decis să îşi încheie activitatea după 33 de ani în care a condus acest club, din motive strict personale.

83 afișări
Imaginea articolului Ioan Gavrilescu şi-a dat demisia de la Oltchim. Vezi de ce

Ioan Gavrilescu şi-a dat demisia de la Oltchim. Vezi de ce (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Confirm că la data de 25.03.2011 am înregistrat la club cererea mea de demisie din funcţia de preşedinte al Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea, întrucât, din motive strict personale şi familiale, am hotărât să încetez activitatea de la club. Cererea o voi prezenta, în conformitate cu statutul clubului, în Adunarea Generală a acestuia din data de 07.04.2011. Nu am condiţionat continuarea sau întreruperea activităţii mele la club de numele niciunei alte persoane, cu atât mai mult de cel vicepreşedintelui Raluca Covaci, relaţiile mele cu colegii de serviciu din club, fiind de mulţi ani de zile, cât se poate de corecte", a declarat Gavrilescu.

Gavrilescu s-a declarat un aprig susţinător al lui Radu Voina: "Referitor la problema antrenorilor echipei de handbal Oltchim, menţionez că sunt un aprig susţinător al profesorului Radu Voina, selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, antrenorul care a realizat cea mai buna performanţă europeană din istoria clubului şi anume calificarea echipei în finala Ligii Campionilor din sezonul 2009/2010, personal excluzând în prezent oricare altă variantă. Insist şi repet, încetarea activităţii mele la club este generată în exclusivitate de motive strict personale, alte cauze sau motive invocate reprezentând simple speculaţii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici