Constantina Diţă se va retrage din activitate la Maratonul Internaţional Bucureşti

Campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că se va retrage din activitatea sportivă în cadrul celei de-a 7-a ediţii a Maratonului Internaţional Bucureşti Raiffesen Bank, din 4-5 octombrie, al cărei ambasador de imagine a devenit.

132 afișări
Imaginea articolului Constantina Diţă se va retrage din activitate la Maratonul Internaţional Bucureşti

Constantina Dita

"Am ales Maratonul Internaţional Bucureşti, pentru că este cel mai important din România. De multe ori am fost invitată să particip, dar nu am putut veni din cauza altor evenimente. Îmi face plăcere să revin acasă, să alerg acest maraton. M-am gândit să-mi fac retragerea acasă chiar dacă am primit propunerea de a o face şi în Statele Unite, unde m-am stabilit, dar am refuzat", a declarat Diţă, care a precizat însă că nu va concura la proba de maraton din cauza faptului că nu mai face antrenamente de mai multă vreme.

Întrebată de fosta campioană olimpică la gimnastică, Andreea Răducan, la ce se gândea în timpul curselor de maraton, Constantina Diţă a spus că era mult prea concentrată pentru a se putea gândi la altceva în afara concursului. "Maratonul de la Londra a fost cel mai frumos la care am participat. Sunt mulţi oameni entuziaşti pe traseu, care îţi dau putere. În timpul unei curse te gândeşti la fiecare kilometru parcurs şi la timpul obţinut. Dacă greşeşti, eşti pierdut. Nu ai timp să te gândeşti la altceva în afara cursei", a afirmat fosta campioană olimpică de la JO de la Beijing, care deţine în prezent recordurile naţionale la probele de 20 de km alergare pe şosea, semimaraton şi maraton.

O problemă a ediţiei din acest an a Maratonului Internaţional Bucureşti este legată de traseul care urmează a fi stabilit, Valeria Răcilă van Groningen, organizatoarea competiţiei, precizând că nu poate face promisiuni în ceea ce priveşte lungimea traseului, din cauza lucrărilor din Capitală. "Am trecut deja prin comisia de la primărie şi sunt multe lucrări în Bucureşti. Nu se ştie dacă se vor finaliza lucrările nici pe Calea Victoriei până în septembrie. Noi am vrea să primim un traseu nou, dar în momentul actual, ca şi organizator, nu pot promite că vom avea un traseu mai mare. Vom mai avea unele discuţii cu primarul Sorin Oprescu în acest sens", a declarat Valeria Răcilă van Groningen, preşedintele Asociaţiei Bucharest Running Club, organizatorul competiţiei.

Prezent la conferinţa de presă, viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, a dat însă asigurări că va fi stabilit un traseu pe toată distanţa de 42,195 de km a maratonului. "Vrem să marcăm cei 555 de ani ai Bucureştiului prin acest eveniment sportiv, printr-un traseu care să arate frumuseţile oraşului. Cu siguranţă va fi un traseu mai lung, care să străbată Bucureştiul de la Sud la Nord", a declarat Nicolaescu.

La ediţiile anterioare ale competiţiei, sportivii înscrişi la cursa de maraton erau nevoiţi să parcurgă de două ori traseul de semimaraton, de 21,097 km, care începea şi se termina în faţa Palatului Parlamentului.

Organizatorii se aşteaptă ca anul acesta să participe peste 8.000 de alergători, din peste 50 de ţări. Participanţii pot opta pentru cursa de maraton (42,195 km), semimaraton (21,097 km), ştafete (4x10,548 km) sau pentru cursa populară de 2,9 km. Vor fi organizate de asemenea curse destinate copiilor, pe categorii de vârstă, şi una de "jogging în scutece", la care păriniţii vor împinge cărucioarele cu copii pe distanţa de 800 de metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici