Contador a fost suspendat doi ani şi a rămas fără titlul de la Turul Franţei 2010

Rutierul spaniol Alberto Contador a fost suspendat doi ani de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost depistat pozitiv la Turul Franţei în 2010.

497 afișări
Imaginea articolului Contador a fost suspendat doi ani şi a rămas fără titlul de la Turul Franţei 2010

Alberto Contador (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Contador pierde competiţia din 2010 în favoarea luxemburghezului Andy Schleck.

Suspendat până la 6 august 2012, el nu va putea participa la ediţia din acest an a Marii Bucle.

Victoriile lui Contador din 2011, în special Turul Italiei, sunt de asemenea pierdute de rutierul acum în vârstă de 29 de ani.

"TAS se va pronunţa ulterior, într-o decizie separată, pe tema cererii depuse de Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI), privind amendarea lui Alberto Contador cu 2,485 de milioane de euro", a precizat TAS.

Forul de la Geneva, care l-a suspendat cu efect retroactiv din 25 ianuarie 2011, a luat în considerare şi suspendarea provizorie a lui Contador, din august 2010 până în februarie 2011.

Decizia a fost dată de instanţa formată din trei membri: israelianul Efraim Barack, elveţianul Quentin Byrne-Sutton şi germanul Ulrich Haas.

TAS a întârziat audierile în cazul Contador, după ce fost sesizat de Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI), pe de o parte, şi de Agenţia Mondială Antidoping, pe de altă parte, în urma achitării rutierului de către forul spaniol de profil.

Contador, câştigător al Turului Franţei în 2010, a fost depistat pozitiv în timpul competiţiei, la 21 iulie. În eşantioanele prelevate de la sportiv s-au descoperit urme infime de clenbuterol, produs interzis. Rutierul spaniol a explicat prezenţa urmelor prin faptul că ar fi fost victima unei contaminări alimentare şi a obţinut câştig de cauză la federaţia spaniolă, prima instanţă competentă în acest caz.

Câştigător al Turului Italiei în luna mai 2011, rutierul spaniol s-a clasat doar pe locul cinci la ediţia de anul trecut a Turului Franţei, ceea ce a reprezentat prima înfrângere într-o competiţie importantă în ultimii patru ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici