Copos: Marian Rada va fi antrenorul Rapidului până la sfârşitul acestui sezon

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că tehnicianul Marian Rada va fi antrenorul giuleştenilor până la finalul sezonului, el urmând a fi ajutat ca secund de jucătorul Daniel Pancu.

75 afișări
Imaginea articolului Copos: Marian Rada va fi antrenorul Rapidului până la sfârşitul acestui sezon

Copos: Marian Rada va fi antrenorul Rapidului până la sfârşitul acestui sezon

"Marian Rada va fi antrenorul Rapidului până la sfârşitul acestui sezon şi apoi vom vedea ce vom face. El a fost mereu mantaua de vreme rea a Rapidului şi credem foarte mult în el. Eu cred că Marian Rada este cea mai bună soluţie pentru Rapid în situaţia de faţă. El şi cu Daniel Pancu antrenor secund sunt convins că vor duce Rapidul în Liga Europa la sfârşitul campionatului. Dar mai sunt cinci etape, la sfârşit vom afla sigur dacă am luat cea mai bună hotărîre astăzi", a spus Copos.

Marian Rada a afirmat, joi, pentru MEDIAFAX, că a discutat, joi, la Crowne Plaza, cu acţionarul majoritar George Copos şi cu preşedintele Dinu Gheorghe preluarea funcţiei de antrenor principal al echipei Rapid până la finalul sezonului, însă nu poate spune deocamdată că este tehnicianul formaţiei giuleştene. "Am fost şi am discutat, dar nu pot să spun acum dacă voi conduce Rapidul până la vară. Va fi o conferinţă de presă la antrenamentul de diseară (n.r. - joi seară). Eu sunt de 28 de ani la Rapid şi sunt sensibil atunci când clubul are nevoie şi voi fi întotdeauna dispus să ajut. S-ar putea ca diseară eu să conduc antrenamentul primei echipe. Vom vedea ce va fi mai departe", a precizat Rada.

Rada a fost până în prezent antrenor la Rapid II. El îl va înlocui pe tehnicianul Marius Şumudică, care şi-a reziliat, miercuri, contractul cu FC Rapid, în urma rezultatelor slabe ale echipei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici