Cosmin Băcilă a fost operat cu succes. Vezi când ar putea reveni pe teren

Cosmin Băcilă a fost operat marţi, pentru fractura transversală de la oasele gambei stângi, starea lui este bună, de miercuri va începe recuperarea şi peste şase luni şi-ar putea relua activitatea sportivă, a anunţat Spitalul Elias, precizând că fotbalistul ar putea fi externat joi.

370 afișări
Imaginea articolului Cosmin Băcilă a fost operat cu succes. Vezi când ar putea reveni pe teren

Cosmin Băcilă a fost operat cu succes. Vezi când ar putea reveni pe teren (Imagine:Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Cosmin Băcilă a fost operat la Clinica de Ortopedie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, de o echipa de medici condusă de conferenţiar doctor Horia Orban, şeful clinicii.

"Diagnosticul postoperator a fost de fractură transversă de ambe oase gamba stângă, pentru care s-a practicat osteosinteza centromedulară cu tije zăvorate dinamic. Operaţia a decurs bine, fără incidente, pacientul este în stare bună, stabil. Procedeul chirurgical folosit permite ambularea precoce şi mersul cu sprijin", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu.

Fotbalistul echipei Pandurii Târgu Jiu va începe miercuri recuperarea funcţională, pentru menţinerea tonusului muscular. Procesul de recuperare va dura şase săptămâni şi va fi asociat cu kinetoterapie pentru articulaţii. "În funcţie de rezultatele controlalelor radiologice ulterioare procesul de recuperare va putea fi mai susţinut", a mai spus medicul Valentin Calu.

El a precizat că dacă evoluţia va fi favorabilă, fractura se va consolida peste trei luni, Cosmin Băcilă putând să îşi reia activitatea sportivă peste şase luni.

Cosmin Băcilă va fi externat "cel mai probabil peste două zile", a adăugat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

Fotbalistul echipei Pandurii Târgu Jiu, Cosmin Băcilă, a fost transportat de urgenţă la spital după ce a suferit o accidentare gravă, duminică seară, la meciul cu Steaua, scor 2-1, din etapa a VII-a a Ligii I. Băcilă a fost faultat dur de stelistul Florin Gardoş, în minutul 87. El a fost scos de pe teren cu ambulanţa, jocul fiind întrerupt aproximativ şapte minute. Gardoş a fost eliminat după faultul comis asupra lui Băcilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici