Cosmin Contra a ajuns la al 50-lea meci ca antrenor în Liga I

Tehnicianul Cosmin Contra a înregistrat al 50-lea meci ca antrenor în Liga I în întâlnirea pe care Petrolul Ploieşti a câştigat-o, scor 2-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei Universitatea Cluj, informează frf.ro.

97 afișări
Imaginea articolului Cosmin Contra a ajuns la al 50-lea meci ca antrenor în Liga I

Tehnicianul Cosmin Contra (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Contra a reuşit această performanţă chiar în ziua în care a împlinit 38 de ani.

Oţelul Galaţi a înscris golul 1.050 în Liga I, prin Al. Zaharia, aflat la primul lui meci sub tricoul gălăţean şi autor, totodată, al celui dintâi său gol din acest sezon.

Cifre rotunde în ceea ce priveşte numărul de meciuri pe prima scenă pentru patru fotbalişti: al 100-lea I. Matei (FC Botoşani) şi Mendy (FC Universitatea Cluj), al 50-lea Tigoianu (ASC Săgeata Năvodari) şi Balauru (FC Viitorul Constanţa).

Eric de Oliveira (CS Pandurii Liginitul Târgu Jiu) a marcat al 40-lea său gol în Liga I, iar Alex Dos Santos (CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu) şi Ad. Popa I (FC Steaua Bucureşti) pe al 10-lea.

Vraciu (FC Botoşani) a înscris cel dintâi gol pe prima scenă, în meciul cu CFR Cluj, scor 1-3.

La debutul său ca antrenor în Liga I, Gheorghe Butoiu a izbutit cu ASC Săgeata Năvodari prima victorie în deplasare din acest sezon.

Asistentul Andrei Constantinescu (Bucureşti) s-a aflat la al 50-lea meci în Liga I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici