Cristescu: Să apelăm la Tribunalul Federal e o posibilitate, dar nu ne îndreptăm împotriva TAS

Acţionarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat, luni seară, că Tribunalul Federal elveţian reprezintă o posibilitate, dar gruparea giuleşteană nu se va îndrepta împotriva Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), existând şi alte căi de atac după înlocuirea cu Concordia Chiajna în Liga I.

157 afișări
Imaginea articolului Cristescu: Să apelăm la Tribunalul Federal e o posibilitate, dar nu ne îndreptăm împotriva TAS

Cristescu: Să apelăm la Tribunalul Federal e o posibilitate, dar nu ne îndreptăm împotriva TAS (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Este o posibilitate, dar nu ne îndreptăm împotriva TAS, avocaţii ne-au spus că au alte căi de atac. Oricum, e clar că cineva trebuie să răspundă, pentru că nu e vina noastră", a spus Cristescu.

Acţionarii Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir au avut o întâlnire de aproximativ jumătate de oră cu jucătorii rapidişti, la baza Pro Rapid, după antrenamentul de luni seară.

"Le-am spus jucătorilor ce am hotărât, şi anume că vrem să menţinem cât se poate din această echipă şi în Liga a II-a, cu amendamentul că vom renegocia contractele. Ne bazam pe sumele din Liga I, pe sponsori care acum nu mai vin alături de noi în Liga II-a, şi de aceea suntem nevoiţi să le diminuăm salariile. Obiectivul este promovarea în Liga I din primul an, iar prima pentru promovare sunt exact aceşti bani cu care le diminuăm contractele. Mâine vom renegocia cu toţi jucătorii, nu am stabilit un procent, depinde de valoare fiecăruia, însă după cum am spus acei bani îi vor primi înapoi ca primă de obiectiv. Mi se pare de bun simţ, pentru că jucătorii nu au nicio vină. Iar când vom fi în Liga I salariile vor reveni la nivelul actual", a explicat Cristescu.

El a vorbit şi despre banii primiţi de Rapid de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF): "Acei 200.000 ne-au fost acordaţi de LPF pentru transmiterea unor meciuri. Iar acele meciuri au fost transmise. Aşadar trebuie să se scadă contravaloarea acelor partide din această sumă".

Nicolae Cristescu a făcut referire şi la declaraţia făcută astăzi de preşedintele FRF, într-o conferinţă de presă, ca răspuns la întrebarea dacă Rapid riscă dezafilierea în cazul în care dă în judecată forul fotbalistic în instanţele civile (n.r. - răspunsul lui Sandu a fost: "Păi nu are cum. Dar urmează aceeaşi cale ca şi Universitatea Craiova. Ca orice membru afiliat de altfel"), precizând că aceasta e problema avocaţilor. "S-o iau ca pe o ameninţare? Asta e problema avocaţilor. Astăzi am discutat opt ore cu ei, în proporţie de 99 la sută mâine avocaţii vor alege calea pe care o vom urma. Dacă vom da federaţia în judecată sau nu, dar încă nu ne-am hotărât", a afirmat Cristescu.

Acţionarul FC Rapid consideră că gruparea nu va falimenta din cauza sa, ci dacă se va întâmpla acest lucru de vină vor fi salariile de Liga I.

"În niciun caz Rapidul nu o să falimenteze din vina noastră, dacă este să falimenteze sunt cu toţii alţi vinovaţi. Sunt aceste salarii de Liga I, pe care noi dacă jucătorii nu vor să le diminueze şi nici să rezilieze contractele vom fi obligaţi să le plătim. Nu ştiu dacă cineva îşi poate asuma falimentarea Rapidului. E un risc fantastic de mare să dispară o echipă ca Rapid şi nu dispare din vina noastră. Cred însă că nu se va ajunge la faliment, avem un plan de redresare, pentru că noi atunci când am luat echipa ne gândeam la Liga a II-a. Dar oricum cei care au greşit trebuie să plătească", a adăugat Cristescu.

TAS a anunţat, vineri, că a obligat Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna şi SC FC Rapid SA. Hotărârea TAS a fost pusă în practică, luni, de Comitetul de Urgenţă al FRF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici