Cristian Balaj şi Alexandru Tudor vor arbitra în Cupa UEFA

Arbitrii români Cristian Balaj şi Alexandru Tudor vor conduce la centru partide din 16-imile de finală ale Cupei UEFA, informează site-ul oficial al forului continental.

62 afișări
Imaginea articolului Cristian Balaj şi Alexandru Tudor vor arbitra în Cupa UEFA

Cristian Balaj şi Alexandru Tudor vor arbitra în Cupa UEFA

Cristian Balaj va arbitra partida tur dintre echipa italiană Sampdoria Genova şi formaţia ucraineană Metalist Harkov, care va avea loc la 18 februarie, de la ora 21.45.

Balaj va fi ajutat de asistenţii Zoltan Szekely şi Sebastian Gheorghe, arbitru de rezervă fiind desemnat Augustus Constantin. Observator de arbitri va fi englezul Kenneth Ridden.

Alexandru Tudor ca conduce meciul retur dintre echipa italiană AC Milan şi formaţia germană Werder Bremen, care se va disputa la 26 februarie, de la ora 21.45.

Tudor va fi ajutat de asistenţii Cristian Nica şi Aurel Oniţa, arbitru de rezervă fiind desemnat Sorin Corpodean.

Directorul Departamentului Relaţii Internaţionale din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Florin Prunea, va fi delegat UEFA la partida dintre echipa rusă ŢSKA Moscova şi formaţia engleză Aston Villa, din manşa secundă a 16-imilor de finală ale Cupei UEFA, care va avea loc la 26 februarie, de la ora 19.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici