Cristian Popovici: Mă îngrijorează numărul de goluri primite de FC Botoşani în ultimele meciuri

Antrenorul echipei FC Botoşani, Cristian Popovici, a declarat marţi seară, pentru MEDIAFAX, la finalul partidei pierdute la Vaslui, în Cupa României, scor 1- 4, că adversarii s-au calificat mai departe deoarece au prins o zi bună şi a subliniat că este îngrijorat de numărul mare de goluri primite.

100 afișări
Imaginea articolului Cristian Popovici: Mă îngrijorează numărul de goluri primite de FC Botoşani în ultimele meciuri

Cristian Popovici: Mă îngrijorează numărul de goluri primite în ultimele meciuri (Imagine: Mediafax Foto)

"FC Vaslui a câştigat deoarece a prins o zi bună! Noi am primit două goluri prea uşor. Vasluiul a arătat că are mai multă forţă, mai multă calitate în joc decât noi. Dincolo de ratarea calificării, mă îngrijorează numărul mare de goluri primite în ultimele jocuri. Am luat şase cu Pandurii, două cu Petrolul şi acum încă patru. Trebuie să luăm măsuri! Avem 19 puncte în campionat, dar finalul turului se anunţă de foc!", a spus Cristian Popovici.

Formaţia FC Vaslui s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (2-1), echipa FC Botoşani, în optimile competiţiei. Pentru FC Vaslui au marcat Temwanjera '17, '57, Madson '23 şi Antal '82, în timp ce pentru FC Botoşani a înscris Vraciu '7.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici