Cristina Neagu: Am decis cu inima, am un contract absolut normal, nu sunt clauze exagerate

Handbalista Cristina Neagu, transferată recent la CSM Bucureşti, a declarat, marţi, că a semnat un contract fără clauze exagerate, întrucât banii nu sunt motivul pentru care a decis să revină în ţară.

316 afișări
Imaginea articolului Cristina Neagu: Am decis cu inima, am un contract absolut normal, nu sunt clauze exagerate

Cristina Neagu: Am decis cu inima, am un contract absolut normal, nu sunt clauze exagerate

De două ori desemnată cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu a semnat un contract valabil pe doi ani cu CSM Bucureşti, câştigătoarea en titre a Ligii Campionilor.

"Am un contract confidenţial, absolut normal, nu sunt clauze exagerate şi nimic ieşit din comun. E un contract bun, banii nu sunt motivul pentru care mă întorc în ţară, am avut oferte foarte bune şi de la alte echipe. CSM nu trebuie să lipsească din Final Four în niciun sezon, acesta este obiectivul normal pentru o campioană a Europei. Îmi doresc foarte tare să câştig Liga Campionilor şi cu o echipă din România. Eu de fiecare dată am decis cu inima. Am negociat cu CSM în fiecare iarnă, dar am decis de fiecare dată să rămân la Buducnost. Acum e momentul potrivit să mă întorc în ţară, îmi doream foarte mult să joc în Liga Campionilor şi să câştig competiţia cu o echipă românească", a spus Cristina Neagu la DigiSport.

Cristina Neagu, în vârstă de 28 de ani, este căpitanul echipei naţionale a României şi a jucat ultima oară pentru formaţia muntenegreană Buducnost Podgorica, cu care a cucerit Liga Campionilor în 2015.

"Dacă CSM se va menţine an de an la un nivel înalt, probabil că se va construi o Sală Polivalentă modernă. Avem mare nevoie de ea! Ar fi ideal şi ca echipa naţională să joace la Bucureşti, deci ar fi multe beneficii. Am văzut că Sala Polivalentă este aproape plină la fiecare meci, de când CSM a câştigat Liga Campionilor şi sper ca ea să fie plină de la anul, când o să vin la CSM", a mai spus handbalista.

Născută la 26 august 1988, interul stânga al României şi-a început cariera la Rulmentul Braşov (2006-2009), debutând la doar 18 ani în prima echipă. Un an mai târziu ea a fost convocată la echipa de senioare a României, şi a făcut parte din echipa care a evoluat la Campionatul Mondial din Franţa. Între 2009-2013, Cristina a jucat pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea, perioadă în care a obţinut 4 medalii de aur în Liga Naţională de handbal feminin. În 2014, ea a hotarât să semneze cu ZRK Buducnost (Muntenegru), echipă cu care avea să câştige Liga Campionilor EHF şi titlul de cea mai bună marcatoare a aceleiaşi competiţii.

În palmaresul Cristinei Neagu se regăsesc următoarele distincţii: cea mai bună jucătoare a lumii (2010, 2015), cea mai bună handbalistă română (2009, 2010, 2015, 2016), medalie de bronz cu naţionala României (Campionatul European 2010 şi Campionatul Mondial 2015).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici