Prima pagină » Sport » CSM Oradea pierde șansele de calificare în faza următoare a FIBA Europe Cup

CSM Oradea pierde șansele de calificare în faza următoare a FIBA Europe Cup

CSM Oradea a pierdut miercuri seara partida cu Bosna Sarajevo și șansele de calificare în faza următoare a FIBA Europe Cup.
CSM Oradea pierde șansele de calificare în faza următoare a FIBA Europe Cup
Foto: CSM Oradea
Cosmin Pirv
22 ian. 2026, 07:28, Sport

Partida disputată miercuri seara de orădeni, în deplasare, în cadrul etapei a 4-a din TOP 16 FIBA Europe Cup, s-a încheiat cu scorul de 76-63 în favoarea gazdelor.

Thomas Bropleh a totalizat 22 puncte, 8 recuperări, Jaizec Lottie a adăugat 16 puncte, iar Sayeed Pridgett a terminat cu 9 puncte pentru formația orădeană. De cealaltă parte, Alfonso Plummer a reușit 17 puncte, iar Jarod West a terminat cu 13 puncte pentru Bosna.

Kris Richard a lipsit din cauza unei accidentări.

CSM CSU Raiffeisen Oradea are 1-3 la general în acest moment în TOP 16 și nu mai are șanse de calificare în faza următoare a competiției.

Pentru orădeni, urmează meciul cu CSM Petrolul Ploiești în Liga Națională, programat vineri, de la ora 18.00, în deplasare.