Cu Drăguşin rezervă neutilizată, Tottenham învinge cu mari emoţii pe Brighton

  • Brennan Johnson a marcat în al şaselea minut al prelungirilor partidei de sâmbătă dintre Tottenham şi Brighton, pentru a aduce victoria gazdelor cu 2-1.
  • Radu Drăguşin a fost rezervă neutilizată.
  • Spurs urcă pe locul 4, având un punct mai mult decât Aston Villa, după meciul din runda 24.
171 afișări
Imaginea articolului Cu Drăguşin rezervă neutilizată, Tottenham învinge cu mari emoţii pe Brighton

Pascal Gross, de la Brighton, a deschis scorul din penalty, după ce Danny Welbeck a fost faultat de Micky Van de Ven, învingându-l pe portarul Guglielmo Vicario.

Tottenham a reacţionat bine după ce a fost condusă, creându-şi o serie de ocazii, dar portarul Jason Steele a avut câteva parade bune, împiedicându-i pe Richarlison şi Dejan Kulusevski să egaleze, în timp ce James Maddison a trimis pe lângă poartă.

Gazdele au continuat să preseze în partea a doua şi, după mai multe ocazii mari, presiunea a dat în cele din urmă rezultate când Sarr a finalizat la a doua încercare, după ce şutul său iniţial a nimerit bara.

Căpitanul Son Heung-min a fost introdus după egalare, având prima sa apariţie din 2024 pentru Spurs după ce s-a întors de la Cupa Asiei. Coreeanul a fost la baza golului victoriei, servindu-l ideal pe Johnson.

Victoria îi urcă pe Tottenham pe locul patru, cu un punct mai mult decât Aston Villa, care primeşte duminică pe Manchester United, în timp ce Brighton rămâne pe locul opt.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici