Cupa Davis: Regulamentul de desfăşurare a întâlnirilor a fost modificat

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat, miercuri, câteva modificări ale regulamentului de desfăşurare a întâlnirilor din Cupa Davis, care vor intra în vigoare începând cu partidele de la acest sfârşit de săptămână, informează www.daviscup.org

691 afișări
Imaginea articolului Cupa Davis: Regulamentul de desfăşurare a întâlnirilor a fost modificat

Cupa Davis: Regulamentul de desfăşurare a întâlnirilor a fost modificat

Astfel, dacă într-o întâlnire o echipă conduce cu scorul de 3-1, învingătoarea fiind stabilită duminică, şi al patrulea meci a fost decis în cel puţin patru seturi, ultima partidă nu se va mai disputa, cu excepţia cazurilor în care stafurile celor două team-uri decid să o joace. La acelaşi scor, dacă al patrulea meci s-a decis după trei seturi, atunci se joacă şi ultima partidă.

Însă, dacă după două zile o echipă conduce cu scorul de 3-0, meciurile 4 şi 5 se vor desfăşura. Toate partidele care nu mai contează în stabilirea câştigătoarei întâlnirii se vor desfăşura după sistemul cel mai bun din trei seturi.

Vicepreşedintele ITF, Juan Margets, a explicat că această modificare de regulament a fost operată la solicitarea jucătorilor şi federaţiilor naţionale. "Această hotărâre se înscrie în eforturile ITF de a face Cupa Davis mai accesibilă jucătorilor, păstrând totodată interesul spectatorilor pentru meciurile din ziua de duminică. Modificarea regulamentului s-a făcut la solicitarea tenismenilor, căpitanilor echipelor şi asociaţiilor naţionale", a declarat Margets, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Comitetului Cupei Davis.

În acest week-end se dispută în lume 33 de întâlniri în cadrul Cupei Davis. România evoluează în Argentina, cu ţara gazdă, în turul întâi al Grupei Mondiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici