CUPA MONDIALĂ: Mexic - Camerun, scor 1-0, în grupa A

Reprezentativa Mexicului a învins, vineri, la Natal, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Camerunului, într-un meci contând pentru grupa A a competiţiei, în care mexicanii au avut două goluri anulate.

176 afișări
Imaginea articolului CUPA MONDIALĂ: Mexic - Camerun, scor 1-0, în grupa A

CUPA MONDIALĂ: Mexic - Camerun, scor 1-0, în grupa A (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Unica reuşită a meciului a fost semnată de Oribe Peralta, în minutul 61.

Mexicanii au trimis mingea în poartă în minutul 12, dar arbitrul a anulat golul, pentru ofsaid. Reluările nu au confirmat poziţia de ofsaid a atacantului Giovani Dos Santos. Un al doilea gol al mexicanilor a fost anulat în minutul 30, în urma unui corner, şi tot pentru ofsaid. Nici de data aceasta reluările nu au confirmat poziţia de ofsaid a marcataorului, acelaşi Giovani Dos Santos.

Mexic: Ochoa - Rodriguez, Rafael Marquez, Moreno - Herrera (Salcido '90+2), Guardado (Fabian '69) - Aguilar, Vazquez, Layun - Peralta (Hernandez '73), Giovani Dos Santos. Antrenor: Miguel Herrera.

Camerun: Itandje - Djeugoue (Nounkeu '46), Nkoulou, Chedjou, Assou-Ekottu - Mbia, A.Song (Webo '79), Enoh - Moukandjo, Eto'o, Choupo-Moting. Antrenor: Volker Finke.

Cartonaşe galbene: Moreno '57 / Nounkeu '77

Arbitrii: Wilmar Roldan (Columbia) - Humberto Clavijo (Columbia), Eduardo Diaz (Columbia) - Norbert Hauata (Tahiti);

În celălalt meci al grupei A, disputat, joi, Brazilia a învins Croaţia, scor 3-1.

Clasament: 1. Brazilia - 3 puncte (1 joc), 2. Mexic - 3 puncte (1 joc), 3. Camerun - 0 puncte (1 joc), 4. Croaţia - 0 puncte (1 joc).

Etapa următoare programează, la 17 iunie, meciurile Brazilia - Mexic şi Camerun - Croaţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici