Dan Petrescu, lăudat de finanţatorul grupării Kuban: Este cel mai bun antrenor din istoria clubului

Principalul finanţator al grupării Kuban Krasnodar, Oleg Mkrtcian, a declarat, marţi, că tehnicianul Dan Petrescu, care a decis să demisioneze pentru a prelua o altă echipă, este cel mai bun antrenor din istoria clubului.

400 afișări
Imaginea articolului Dan Petrescu, lăudat de finanţatorul grupării Kuban: Este cel mai bun antrenor din istoria clubului

Dan Petrescu (Imagine: Vlad Chirea/Mediafax Foto)

"Retrogradarea din prima ligă în 2008 şi declinul ce a urmat în 2009 ne-au lovit puternic pe toţi. Dar încrederea într-un viitor mai bun al clubului ne-a obligat să-l găsim şi să-l convingem să vină pe, probabil, cel mai bun antrenor din istoria clubului - Dan Petrescu. Munca lui nu poate fi exprimată în cuvinte. Imediat după victoria din derbi, Dan a venit cu o solicitare, să-l lăsăm să plece, spunând: «Am făcut pentru Kuban tot ce am putut. Acum am nevoie de o schimbare». Sincer, în acel moment era ultimul lucru la care mă aşteptam. Dar când antrenorul cere să demisioneze în urma succesului, trebuie să înţelegem că decizia lui nu este luată pe baza unei emoţii de moment. Nu contează cât de rău ne pare, nu trebuie să-l condamnăm, trebuie să acceptăm dorinţa lui cu maximă înţelegere şi respect. Pentru că a făcut multe pentru noi, pentru tot ce înseamnă Kuban. Astfel că am decis să nu intervenim. Sincer, vreau să-i mulţumesc lui Dan Petrescu. El este intrat definitiv în istoria clubului, ca un mare om, un mare antrenor, o legendă", a declarat Oleg Mkrtcian, pentru site-ul oficial al lui Kuban.

Antrenorul Dan Petrescu a demisionat de la conducerea tehnică a echipei Kuban Krasnodar, la care evoluează şi atacanţii Gigel Bucur şi Daniel Niculae, urmând să dea curs unei oferte venite de la un alt club, posibil Dinamo Moscova.

"Am nevoie de o schimbare, de o nouă provocare. Aşa că am cerut conducerii clubului să mă lase să plec şi le sunt recunoscător că m-au înţeles. Sunt convins că va fi o nouă provocare şi pentru echipă", a declarat Dan Petrescu într-o scrisoare deschisă adresată suporterilor şi publicată, marţi, pe site-ul oficial al clubului Kuban.

La 29 decembrie 2009, Dan Petrescu a semnat un contract pe cinci ani cu Kuban Krasnodar, care evolua atunci în liga a II-a. El a reuşit promovarea echipei după primul sezon, iar anul trecut a fost foarte aproape de a termina cu formaţia Kuban pe un loc care să-i asigure participarea în Liga Europa.

În ultima etapă, Kuban a învins, vineri, pe teren propriu, pe FC Krasnodar, cu scorul de 2-1. În primele patru etape, echipa antrenată de Dan Petrescu a obţinut două victorii şi două înfrângeri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici