Prima pagină » Sport » Daniel Pancu, despre rezultatele negative ale echipelor românești în cupele europene: Nu e o mare tragedie

Daniel Pancu, despre rezultatele negative ale echipelor românești în cupele europene: Nu e o mare tragedie

Antrenorul echipei Rapid București, Daniel Pancu, consideră că rezultatele negative suferite de formațiile românești în cupele europene nu trebuie dramatizate, afirmând că fotbalul s-a echilibrat și că diferențele dintre campionate sunt tot mai mici.
Daniel Pancu, despre rezultatele negative ale echipelor românești în cupele europene: Nu e o mare tragedie
Daniel Pancu. Sursa foto: Mihai Pop/GMN via Mediafax Foto
Petre Apostol
31 iul. 2026, 15:48, Sport

„Nu e rău nimic. Suntem în fotbal, lumea evoluează. Suntem la fotbal, se poate întâmpla absolut orice. Fotbalul e peste tot. Sunt jucători buni. Foamea a făcut diferența. FCSB a avut 20 de ocazii în două jocuri și a dat trei goluri. Dacă nu ești atent, fotbalul te pedepsește. Dar, nu e în niciun caz o mare tragedie”, a declarat Daniel Pancu, vineri, într-o conferință de presă premergătoare derby-ului cu CFR Cluj, din etapa a 3-a a Superligii.

Joi seară, FCSB și Universitatea Cluj au fost eliminate în preliminariile Conference League. Doar CFR Cluj a avansat în turul al treilea preliminar. Rezultatele au venit la doar o zi după ce Universitatea Craiova a fost eliminată din preliminariile Champions League.

Fostul internațional român este de părere că nivelul campionatelor din Europa a crescut, dar fotbalul românesc poate progresa, la rândul său.

Întrebat dacă fotbalul românesc se află la un nivel slab sau celelalte campionate au progresat, Pancu a spus: „nivelul celorlalte campionate, cu siguranță”.

„Eu am fost dintre cei care au insistat că se joacă foarte puțin în campionatul României, se trage foarte mult timp și a lipsit intensitatea. O să vedeți că în doi-trei ani lucrurile se vor schimba”, a mai afirmat Pancu.

Primul derby al sezonului

Referindu-se la derby-ul cu CFR Cluj, programat duminică, în etapa a treia a Superligii, Pancu a calificat formația ardeleană drept una dintre cele mai în formă echipe din campionat.

„E primul derby al sezonului. Vine cam repede pentru noi, dar sper să fim pregătiți la ora jocului, pentru că întâlnim o echipă în mare formă, poate cea mai în formă din campionat. În ultimele două jocuri au marcat foarte mult și puteau să marcheze de mult mai multe ori. Au jucători de mare calitate în atac”, a declarat tehnicianul.

Pancu a subliniat că Rapid trebuie să pună capăt seriei de meciuri fără victorie în fața CFR Cluj.

„Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, la o echipă cu pretenții cum e Rapid, să ai parte de o serie atât de lungă fără victorie. Va trebui să ne luptăm și cu tradiția”, a adăugat antrenorul giuleștenilor.

Antrenorul Rapidului a lăudat, însă, atitudinea jucătorilor formației de la CFR, pe care a pregătit-o în sezonul trecut și care traversează o perioadă de incertitudine financiară.

„Le-am spus jucătorilor mei că modul în care se comportă jucătorii CFR-ului ar trebui să fie un exemplu pentru toți fotbaliștii profesioniști din România. Nu este normal ce s-a întâmplat acolo, dar felul în care se adună și luptă pentru club și pentru respectul față de meseria de fotbalist este de apreciat. Jos pălăria”, a spus Pancu.

Pancu a admis că echipa mai are nevoie de întăriri la mijlocul terenului.

„Sunt multe lucruri pozitive în jocul nostru în aceste două etape. Dacă sunt nemulțumit de ceva, este numărul de goluri marcate. Ne-am creat foarte multe situații, dar avem nevoie de mai multă calitate la ultima pasă. În plus, după meciul de la Botoșani am rămas fără soluții la mijlocul terenului. Cu siguranță mai avem nevoie de doi-trei mijlocași care să dubleze posturile”, a mai spus antrenorul.

Meciul dintre Rapid și CFR este programat duminică, de la ora 21:30, pe terenul giuleștenilor.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
Vă amintiți de Jeremie N'Jock? 3 întâmplări haioase cu atacantul spectaculos al Craiovei
GSP.ro
Seceta extremă de pe Dunăre dezvăluie epave din Al Doilea Război Mondial și un posibil proiectil de catapultă vechi de 2.000 de ani
Gandul
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Cărțile lor de identitate NU mai sunt valabile de la 3 august 2026
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia