Declaraţie surpriză a lui Victor Becali: Nu ştim dacă Chivu va reuşi să mai revină pe teren

Impresarul Victor Becali a declarat, marţi, agenţiei Calciomercato, că nu ştie dacă fundaşul Cristian Chivu va mai reveni pe teren după intervenţia chirurgicală la piciorul drept, suferită în luna august.

145 afișări
Imaginea articolului Declaraţie surpriză a lui Victor Becali: Nu ştim dacă Chivu va reuşi să mai revină pe teren

Victor Becali: Nu ştim dacă Chivu va reuşi să mai revină pe teren

"Cristian este la Milano şi continuă recuperarea după operaţie. Este o situaţie delicată, însă nu ştim dacă va reuşi să revină pe teren. După ce rezolvăm această problemă, vom putea vorbi cu Inter despre situaţia lui, având în vedere că îi expiră contractul în iunie şi există o opţiune pentru încă un sezon", a afirmat Becali.

Impresarul a adăugat că nu au existat discuţii cu alte cluburi, Inter având prioritate: "Acum important este ca el să fie bine şi să recupereze. Vom vedea apoi ce va fi", a precizat Becali.

Săptămâna trecută, şi antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat că fostul căpitan al echipei naţionale ar putea renunţa la cariera de fotbalist "Am avut o discuţie cu Chivu, dar nu să vină ca jucător. Nu mai poate. El acum face recuperarea pentru că mai are contract cu Inter până în vară. El voia să se lase din vara trecută, dacă ajungea la o înţelegere cu cei din conducerea lui Inter, dar n-a vrut Mazzari, pentru că se baza pe el. Acum va încerca din nou, dar din ce l-am simţit eu îi va fi foarte greu să revină. Cred că vrea să se lase. El ar vrea sa mai joace, dar nu mai poate. Eu am vrut să vină la mine, să fie preşedinte", a afirmat Contra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici