Prima pagină » Sport » Dinamo București oficializează transferul mijlocașului belgian Matthias Verreth

Dinamo București oficializează transferul mijlocașului belgian Matthias Verreth

Dinamo București a anunțat transferul mijlocașului defensiv belgian Matthias Verreth, adus de la SSC Bari, care a retrogradat în Serie C. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2029 și va purta tricoul cu numărul 6.
Dinamo București oficializează transferul mijlocașului belgian Matthias Verreth
sursă foto: Dinamo București
Petre Apostol
11 aug. 2026, 19:43, Sport

Născut pe 20 februarie 1998, la Morkhoven, în Belgia, Verreth și-a început cariera la Lierse SK, după care a ajuns la academia celor de la PSV Eindhoven. A trecut prin toate grupele de copii și juniori ale clubului din Țările de Jos și a debutat pentru prima echipă în sezonul 2018-2019.

Verreth a evoluat ulterior pentru mai multe formații din Țările de Jos, iar în sezonul 2023-2024 a contribuit la promovarea lui Willem II Tilburg.

Belgianul a făcut apoi pasul către fotbalul italian și a semnat cu Brescia, în Serie B.

În sezonul 2024-2025 a disputat 34 de meciuri în toate competițiile, reușind să înscrie patru goluri și să ofere două pase decisive.

În stagiunea precedentă, Verreth a rămas în Serie B, la SSC Bari, pentru care a bifat 28 de apariții în toate competițiile. Mijlocașul a înscris de două ori și a oferit două pase decisive.

Belgianul are și selecții la reprezentativele de tineret ale țării sale.

Conform Transfermarkt, Verreth este evaluat în prezent la 500.000 de euro.

Recomandarea video