Director sportiv Palermo: Goian a avut o zi mai proastă dar suntem mulţumiţi de el

Directorul sportiv al grupării italiene Palermo, Walter Sabatini, a declarat, marţi seară, că oficialii clubului sicilian sunt mulţumiţi de evoluţiile românului Dorin Goian, în ciuda faptului că fundaşul a greşit la meciul cu formaţia Catania, scor 0-2, informează mediagol.it.

10 afișări
Imaginea articolului Director sportiv Palermo: Goian a avut o zi mai proastă dar suntem mulţumiţi de el

Director sportiv Palermo: Goian a avut o zi mai proastă dar suntem mulţumiţi de el (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Goian nu se simte prea bine după derbiul cu formaţia Catania. El este un băiat care a venit aici după ce a jucat la un club important şi a acceptat un rol mai mic la Palermo, dar, când a jucat, a făcut-o mereu foarte bine. A avut o zi mai proastă şi a plătit, dar tot aşa a avut meciuri foarte bune. Suntem mulţumiţi de el, eram şi înainte şi încă mai suntem", a declarat directorul sportiv al grupării Palermo, Walter Sabatini.

Dorin Goian a evoluat pe toată durata meciului pierdut, sâmbătă, în deplasare, de Palermo la Catania (scor 0-2). Golurile echipei din Catania la meciul de sâmbătă au fost marcate de Maxi Lopez, în minutele 14 şi 32. Goian a greşit grav la primul gol al gazdelor, după ce atacantul Maxi Lopez l-a deposedat pe fundaşul român la 30 de metri de poarta oaspeţilor şi a marcat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici