Doctorul Vlad Predescu, anunţ îngrijorător pentru Simona Halep: Se poate ajunge la intervenţie chirurgicală

Simona Halep (26 de ani) se pregăteşte să revină pe primul loc în ierarhia mondială, dar veştile privind starea ei de sănătate nu sunt cele mai bune.

3568 afișări
Imaginea articolului Doctorul Vlad Predescu, anunţ îngrijorător pentru Simona Halep: Se poate ajunge la intervenţie chirurgicală

Doctorul Vlad Predescu, anunţ îngrijorător pentru Simona Halep: Se poate ajunge la intervenţie chirurgicală

Vlad Predescu, unul dintre doctorii care a tratat-o pe Simona, a dezvăluit că accidentarea suferită de constănţeancă la Australian Open, care a recidivat la Doha, o poate scoate din circuit până după turneul de la Indian Wells (5-18 martie).

Planul Simonei a fost să renunţe la turneul de la Doha înainte ca accidentarea să se agraveze şi să o ţină departe de teren o perioadă mai îndelungată, iar mişcarea a venit ca o măsură de siguranţă în vederea turneelor de la Indian Wells şi Miami, ultimele importante înaintea începerii sezonului de zgură. Din punctul de vedere al lui Vlad Predescu, medic specialist în ortopedie, calculele ar putea fi, însă, date peste cap: "Când vorbim de un om normal, care nu face sport de performanţă, durerile în astfel de situaţii sunt destul de mici. Dar la sportivii de performanţă, cum e şi cazul Simonei, lucrurile se schimbă radical. La problema medicală pe care o are Simona se recomandă repaus timp de o lună, proceduri de fizioterapie şi administrarea de antiinflamatorii. Dacă se constată, în timp, din nou, o recidivă, atunci perioada de repaos poate ajunge până la şase săptămâni. Dacă recidivele sunt foarte dese, atunci se poate recurge şi la intervenţia cirurgicală. Asta doar în cazuri excepţionale", a declarat Predescu, pentru Adevărul.

Parcursul Simonei Halep la Doha s-a încheiat brusc după ce eleva lui Andrei Pavel a anunţat că se retrage de la turneul din Qatar din cauza durerilor insuportabile de la piciorul drept. Şicanată în timpul sfertului de finală câştigat contra lui CiCi Bellis, 6-0, 6-4, constănţeanca a anunţat la o oră de la încheierea partidei că se retrage de la competiţia cu premii totale în valoare de 3,1 milioane de dolari.

"Azi a fost mult mai rău decât ieri şi din această cauză am luat decizia să mă retrag. Nu e simplu, dar am vorbit cu doctorul meu şi mi-a spus că nu am suficient timp să mă refac. Am stat în repaos doar câteva zile şi îmi trebuie mult mai mult. RMN-ul arată că am lichid şi tendinită la al patrulea deget. Trebuie să am grijă şi trebuie să mă gândesc prima dată la sănătatea mea", a fost declaraţia Simonei, la cald, pentru Digisport.

În termeni populari, Halep a suferit o inflamaţie la degetul patru al piciorului drept.

1. La Melbourne, în primul tur, Halep a suferit o accidentare la glezna stângă în meciul cu australianca Destanee Aiava. Din cauza suprafeţei dure, Simona nu a putut patina ca pe zgură. Gradul de flexibilitate al piciorului scade, iar piciorul unei sportive e mult mai expus la accidentări. Aşa a apărut entorsa din runda inaugurală. Jucătoarea în vârstă de 26 de ani şi-a mascat durerea pe tot parcursul turneului-maraton, dar efectele entorsei de grad I s-au simţit treptat.

2. Entorsa de la glezna stângă a obligat-o în următoarele zile să-şi transfere toată greutatea corpului pe piciorul drept, punând astfel presiune pe talpa dreaptă. Decizia luată i-a modificat şi aterizarea la serviciu VEZI VIDEO PROSPORT

3. Simona a decis să nu participe la meciul de Fed Cup cu selecţionata Canadei după ce medicul Ştefan Irimia, specialistul care a consultat-o pe constănţeancă i-a recomandat să ia o pauză. "Pot spune că nu e foarte grav, dar dacă joacă acum, se poate agrava", spunea Irimia pentru news.ro, pe 7 februarie.

Potrivit unor surse ProSport, RMN-ul "tradus" de medicul Ştefan Irimia indica lichid şi tendinită la al patrulea deget.

4. Halep şi-a încurajat colegele la Cluj Napoca din tribune şi a decis să nu joace pentru a grăbi refacerea. Timpul însă s-a dovedit a fi insuficient, Simona a pus presiune la Doha pe piciorul drept pentru a-şi menaja glezna stângă, dar durerile cauzate de inflamaţia de la degetul patru au forţat-o să abandoneze. Pe înţelesul tuturor, Halep a suferit o inflamaţie a flasciei plantare care acoperă degetul respectiv.

Flascia plantară este o formaţiune anatomică conjunctivă care acoperă ca o cămăşuţă oasele labei piciorului. Această flascie are un rol nu numai mecanic, ci şi un rol senzitiv şi de nutriţie a formaţiunii anatomice respective.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici