Drift pe Transalpina cu cei mai buni piloţi din România. Cum arată programul etapei şi cât costă un bilet

Peste 40 de piloţi şi maşini totalizând peste 20.000 de cai putere vor concura în acest sfârşit de săptămână în a treia etapă din Campionatul Naţional de Drift, care va avea loc pe Transalpina, între localităţile Novaci şi Rânca, anunţă RoDrift.

306 afișări
Imaginea articolului Drift pe Transalpina cu cei mai buni piloţi din România. Cum arată programul etapei şi cât costă un bilet

Drift pe Transalpina cu cei mai buni piloţi din România. Cum arată programul etapei şi cât costă un bilet

După o pauză de un an, cea mai spectaculoasă competiţie se întoarce pe Drumul Regelui, etapa de drift devenind de altfel o tradiţie începând cu 2017. Piloţi din România, Ucraina, Bulgaria, Ungaria şi Norvegia vor concura sâmbătă şi duminică, inclusiv patru dintre foştii campioni naţionali.

Spectacolul cailor putere va începe sâmbătă dimineaţă, de la ora 9:30 cu primele antrenamente libere, iar de la ora 16:00 vor începe calificările. Battle-urile care vor decide câştigătorii la cele două clase vor avea loc duminică de la ora 14:30.

Fanii care vor să vadă de la faţa locului una dintre cele mai aşteptate etape ale sezonului îşi pot achiziţiona biletele de pe rodrift.ro sau de la intrarea pe circuit, cu 50 de lei pentru o zi şi 75 de lei un abonament pentru ambele zile. Competiţia poate fi urmărită şi în direct, în sistem pay per view, pe platforma RoDrift.

Etapa de pe Transalpina poate fi decisivă pentru stabilirea favoriţilor pentru titlul de campion. Lider surpriză al sezonului, bulgarul Nikola Popov (207p), are trei piloţi români care încearcă să îl blocheze din drumul spre trofeu. Natalia Iocsak (165p), Gabi Imre jr (160p) şi Sorin Ene (159p) vor victoria în etapa gorjeană pentru a rămâne cu şanse serioase în această cursă.

Lupta este la fel de echilibrată şi la Semi Pro, deşi liderul Incze Tamaş (186p) pare să rămână favorit, însă Alexandru Grecu (159p), Cătălin Calotă (131p) şi Rareş Onciuleanu (125p) sunt decişi să obţină victoria în singura etapă pe traseu montan din 2023 în driftul românesc.

Ultimii doi câştigători de pe cea mai înaltă şosea din România, Gabi Imre (2019) şi Claudiu Adam (2021) vor fi de asemenea la startul celei de-a treia etape din Campionatul Naţional de Drift.

De menţionat este faptul că traficul rutier va fi oprit sâmbătă şi duminică, între orele 8.00 şi 20.00, cu o pauză între orele 13.00 şi 14.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici