Eddie Jordan crede că Hamilton va pleca la Mercedes, McLaren neagă

Fostul pilot şi proprietar de echipă de Formula 1 Eddie Jordan, acum comentator BBC, a declarat că Lewis Hamlilton va semna un contract cu echipa Mercedes, unde îl va înlocui pe Michael Schumacher, însă actuala formaţie a britanicului, McLaren-Mercedes, şi impresarii acestuia au dezminţit.

142 afișări
Imaginea articolului Eddie Jordan crede că Hamilton va pleca la Mercedes, McLaren neagă

Eddie Jordan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cred că Hamilton şi Mercedes au ajuns deja la un acord, iar semnarea contractului este iminentă. Acum câteva săptămâni, am spus la TV că Lewis este pe picior de plecare şi ştiam atunci că discuta cu Ferrari, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat. Acum pot să confirm că oamenii lui s-au întâlnit cu cei de la Mercedes. Bernie Ecclestone m-a făcut să înţeleg clar că Schumacher pleacă, chiar dacă germanul a negat apoi. Totul pare să arate că Michael pleacă şi Lewis soseşte în locul lui la Mercedes", a declarat irlandezul.

Potrivit acestuia, McLaren nu poate să-i mai plătească pilotului său salariul de 12 milioane de euro pe an, iar firma de impresariat a lui Hamilton, una celebră în Marea Britanie, încearcă să-l transforme într-o vedetă de talie internaţională, transferându-l la o echipă cu notorietate pe măsură.

"Hamilton nu s-a înţeles cu McLaren încă în privinţa noului contract. De altfel, au spus clar că nu-i pot oferi atât de mult cât câştigă astăzi, 12 milioane de euro, salariu care a fost negociat înaintea crizei financiare. Mai mult, McLaren va trebui să plătească începând de anul viitor motoarele Mercedes. Trecerea lui Hamilton la Mercedes are sens şi în contextul în care managerul său, Simon Fuller, omul din spatele Spice Girls şi David Beckham, încearcă să-l poziţioneze pe Lewis ca o vedetă internaţională, aşa cum e Beckham, iar Mercedes este o marcă mai cunoscută pe plan mondial decât McLaren. A existat o incertitudine în privinţa viitorului Mercedes în F1, conducerea este nemulţumită de actualele rezultate ale echipei, dar angajarea lui Hamilton ar reprezenta fără dubii o mare lovitură", a explicat Jordan.

În replică, un purtător de cuvânt al echipei McLaren-Mercedes a negat aceste informaţii: "Ni s-a comunicat de către managerii lui Lewis Hamilton că povestea nu este adevărată. Negocierile dintre Lewis Hamilton şi McLaren (n.r. - în privinţa prelungirii contractului scadent anul acesta) continuă".

Renumele celui care a lansat această ipoteză, Jordan fiind un apropiat de culisele Marelui Circ, i-a făcut şi pe reprezentanţii companiei Simon Fuller's XIX Entertainment să reacţioneze: "Aşa cum au menţionat toate părţile, suntem în discuţii avansate cu McLaren pentru un nou contract. Mai important în acest moment este faptul că Lewis este focalizat pe Monza şi pe o evoluţie cât mai bună în campionat".

"Vor mai apărea astfel de speculaţii până când vom fi în măsură să anunţăm componenţa echipei noastre pentru sezonul viitor. Vă rugăm să înţelegeţi faptul că noi nu comentăm speculaţiile", a precizat, la rândul ei, echipa Mercedes.

Lewis Hamilton, 27 de ani, este la McLaren din 1998, când a fost cooptat în programul de perfecţionare a piloţilor. El a debutat în Formula 1 în 2007, iar în anul următor a devenit campion mondial.

Week-end-ul trecut, Hamilton a fost în centrul unui scandal, după ce a postat pe Twitter o fotocopie a graficelor cu datele culese prin telemetrie de pe monoposturile McLaren-Mercedes pilotate de el şi de Jenson Button în calificările MP al Belgiei. Presa britanică a speculat că acest incident ar putea afecta negocierile dintre team-ul de la Woking şi pilotul său.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici