Jucătoarea în vârstă de 26 de ani, care a fost vedeta de pe coperta ediţiei din august a revistei Tatler, pare că nu se implică în spectacolul mediatic. În schimb, ea a declarat că se concentrează exclusiv asupra turneului, relatează
DailyMail.
Boulter, născută în Leicester, a câştigat inimile publicului britanic anul trecut, când a plâns pe teren după ce a reuşit una dintre surprizele turneului, învingând-o pe Karolina Pliskova, finalista din 2021, la doar două zile după moartea bunicii sale Jill.
În timp ce se afla la turneu, Răducanu s-a distrat alături de celebrităţi de primă mână şi chiar cu Prinţesa Kate.
Averea ei netă este estimată la 10 milioane de lire sterline, potrivit The Sunday Times Rich List. Iar contractele sale de mai multe milioane de lire sterline cu Dior, Tiffany şi Nike îi dau un plus de 3,5 milioane de lire sterline.
Într-o săptămână, datorită acestor contracte, precum şi a celor cu Wilson, British Airways şi Evian, ea câştigă 134.000 de lire sterline, potrivit The Times.
Cele două jucătoare britanice nu s-au mai întâlnit până acum la Wimbledon.