"Est, spre Siberia" - Povestea Drumului Oaselor parcurs pe două roţi de un jurnalist sportiv

"Singurătatea, cred, e o chestiune complicată. Şi cumva, aş îndrăzni să spun că nu e pentru oricine. Mai e ceva: cu siguranţă sunt mai multe feluri de singurătăţi. Asta, cea motociclistică, e, după mine, 'a mai dracului. Pentru că se întâmplă ceva aparte în momentul în care îţi tragi casca pe cap. E ca un zăvor pe care-l tragi după tine când intri în camera aia sferică în care eşti doar tu cu tine, indiferent dacă pleci singur, în grup sau chiar cu pasager. Iar, peste asta, mai e Estul. Direcţia în care parcă-ţi tragi cască peste cască, peste cască, pe măsură ce te îndepărtezi. Plus că, lăsând abstractul la o parte, Cristian a fost singur. Adică singur. Adică nu că singur, dar pe porţiuni de sute de kilometri numai ţânţarii i-au ţinut de urât. Şi când te întâlneşti cu tine e greu. Mai ales în Siberia, care nu iartă. De asta, cred eu, o să găsiţi cartea "Est, spre Siberia" cel puţin interesantă. Pentru că o să aveţi astfel şansa voyeuristică de a fi în casca autorului. Pentru că ce-o să citiţi, vă spun eu, în casca aia s-a scris", scrie, în postfaţa cărţii, fotograful Mihai Barbu, cel care, în 2009, a fost până în Mongolia singur, cu motocicleta.

Pentru că "nu e nimic mai oribil decât o motocicletă adventure care stă curată în parcare", Cristian Scutariu, de profesie jurnalist sportiv, a plecat, în 2017, către Drumul Oaselor, pe motocicleta lui, care se simte "bine la drum lung şi zbuciumat" şi pe care a poreclit-o "Mario Gotze". A plecat singur din Bucureşti, a ajuns la Moscova, a mers apoi cu Transsiberianul, s-a dat jos la Irkutsk şi de acolo, pe Kolima Highway, până la Magadan, în Estul Îndepărtat.

Jurnalul de călătorie "Est, spre Siberia" redă această călătorie solitară "până la capătul lumii", pe două roţi, cu toate greutăţile aferente unui drum atât de dificil.

"De sus, coborând spre apă, Magadanul se vede frumos. Sigur, tot blocuri, însă arată mult mai bine decât oraşele pe care le-am văzut până acum. Incomparabil. E mai aerisit, mai mult verde, iar golful care se vede, în zare, pare mişto. Imediat după intrare fac o dreaptă şi urc vreo doi kilometri până la Mask of Sorrow. E o sculptură uriaşă de piatră care are forma unei măşti, unei feţe, care lăcrimează. A fost construită tocmai pentru a comemora suferinţa celor care au fost prizonieri în gulaguri şi care au muncit la Drumul Oaselor şi în minele din Estul Îndepărtat. Pe pietrele din jur, am văzut în filme mai vechi, sunt gravate simbolurile religiilor diferite pe care le-au avut prizonierii", scrie Cristian Scutariu.

În total, mii de kilometri de drum în Siberia frumoasă, dar "care nu iartă", povestiţi obstacol cu obstacol, direct din casca jurnalistului cu pasiune pentru motociclete şi Rusia.

Iar drumul înapoi către casă nu e nici el mai simplu: "Gotze îşi ocupă locul din faţa blocului, murdar şi plin de insecte zdrobite, eu îmi desfac bagajele şi intru în casă. Nu s-a schimbat nimic, mă aşez pe canapea şi dau drumul televizorului. OK, şi acum?"