Anunțul a fost făcut joi de directoarea turneului, Amélie Mauresmo, în cadrul conferinței de prezentare a competiției. Aceasta a insistat pe rolul central pe care Gaël Monfils îl va avea în organizarea evenimentului și pe componenta emoțională a momentului, în contextul ultimului său sezon în tenisul profesionist.
„I-am dat cheile”, a spus Mauresmo, subliniind că Monfils va avea libertatea de a construi o seară dedicată publicului și emoției, într-un moment simbolic al finalului de carieră.
Evenimentul va îmbina tenisul cu momente de spectacol, muzică și discuții. Printre invitații anunțați se numără DJ-ul Martin Solveig și artiștii Franglish și M. Pokora. Organizatorii au precizat că în program va fi inclus și un turneu demonstrativ de dublu mixt, cu participarea unor jucători de top.
Mauresmo a subliniat și impactul constant al lui Monfils asupra publicului de la Roland-Garros.
„De fiecare dată când intră pe un teren, mai ales aici, se întâmplă ceva. Este energie, este emoție, totul vibrează. Este ultimul său Roland-Garros, iar acest tip de jucător merită un omagiu pe măsură”, a spus fosta mare jucătoare franceză.
Și președintele Federației Franceze de Tenis, Gilles Moretton, a vorbit în termeni elogioși despre Monfils.
„Este iubit în toată lumea. Este unul dintre cei mai spectaculoși jucători din istoria tenisului și îi datorăm acest omagiu”, a declarat el.
Gaël Monfils, semifinalist la Roland-Garros în 2008, va primi și un omagiu oficial după ultimul său meci din turneu.
Fondurile strânse în urma evenimentului vor fi donate în scop caritabil unor fundații, potrivit organizatorilor.