EXCLUSIV: Fotbal în lagăr la Periprava

Cine ar fi crezut că meciurile de la Euro pot stârni pasiuni până şi în locul de care se leagă unele dintre cele mai cumplite atrocităţi comise de regimul comunist... la Periprava. Meciul Ucraina - Franţa de la Euro împarte fostul lagăr de exterminare a deţinuţilor politici în două tabere.

264 afișări

Pe de o parte, cea a cocoşului galic, reprezentată de alsacianul Sylvain Remetter, fost jucător la Erstein - Strasbourg. În cealaltă se află un grup de localnici lipoveni, care sunt fani ai lui naţionalei lui Şevcenko. Amprenta fostei ţări sovietice şi-a făcut simţită prezenţa aici, începând de la semnalul telefonic, până la religie şi limba vorbită. "Îl idolatrizez pe Zidane şi iubesc echipa campioană din '98. Din actuala generaţie nu-mi place de cineva anume. Am pronosticat 0-0 la meciul cu Anglia. Ucraina a fãcut un meci mare cu Suedia, însă vineri va avea mari probleme cu noi. Îi batem cu 2-0", spune Sylvain.

Deşi prin vene îi curg numai ştiuci şi crapi, Sylvain urmăreşte meciurile Stelei, la hotelul "Ultima Frontieră", din Periprava. Pe Mutu îl consideră foarte talentat, dar crede că "nu e bine la cap". "Nu e vreo pierdere pentru naţională, să stea unde e, acolo merită".

El a fost şocat de starea gazonului de pe Arena Naţională de la meciul cu Franţa de anul trecut. "Terenul semăna cu dunele de nisip de la noi din pădurea Letea".

Nu se ştie nici până azi şi probabil nu se va şti vreodată numărul exact al victimelor din fostul penitenciar de maximă siguranţă al deţinuţilor politici de la Periprava. Formaţiunea 0830 a fost înfiinţată ca unitate independentă la 1 iulie '57. La Periprava au fost deţinuţi între '57 şi '64 condamnaţi de drept comun cu pedepse de până la 25 de ani şi condamnaţi politici. În august '57, acolo se aflau 2040 de deţinuţi, iar în mai '59, 1800. Între '52 şi '65, au decedat oficial 116 persoane, spun unele statistici. Alte surse susţin că pe parcursul unui an în lagăr mureau peste 100 de deţinuti politici, în cimitir fiind doar câteva morminte. Unii supravieţuitori spun că deţinutul care nu-şi făcea norma zilnică de săpat canale şi de transportat pământul la dig era bătut cu biciul ud sau cu ranga, până murea. Sau că alţii mureau ori înfometaţi, ori din cauza lipsei apei.

Pe aceste locuri, Sylvain împreună cu alţi doi acţionari au construit un hotel de patru stele, intitulat sugestiv "Ultima Frontieră". "Am dori ca Periprava să nu mai fie percepută numai ca fost lagăr al deţinuţilor. De aceea suntem pe cale să finalizăm un proiect în Casa Roşie de aici, în memoria foştilor deţinuţi, unde se vor expune imagini şi documente ale vremii', spune Sylvain. El şi-a făcut debutul la pescuit pe apa lângă care s-a născut, Rinul. În 2000 a luat titlul de campion mondial la crap la "Fish Abil" din Franţa. În 2003 a ajuns prima dată în Deltă, unde a prins un crap de 20 kg la un concurs. Când a ajuns la Periprava era angajat la o firmă americană, unde câştiga 5000 de euro pe lună.

"Eram căsătorit, aveam un copil, însă am renunţat la absolut tot pentru a mă stabili definitiv în Deltă, de care m-am îndrăgostit", spune Sylvain. În paralel, parcă rod al destinului, Paula Ionescu a fost atinsă de microbul Deltei încă din copilărie, unde venise cu tatăl ei. După ce a absolvit o facultate, s-a căsătorit, a avut un copil, pentru ca apoi să renunţe la tot.... pentru postul de pontonier la Periprava. Între timp, Paula şi Sylvain s-au cunoscut, au divorţat, iar acum gestionează hotelul "Ultima Frontieră".

Un alt caz este cel al lui Răzvan Neagu, supranumit Legendaru', care şi-a dat demisia la 43 ani de la o firmă din străinătate pentru a se stabili în Periprava. Aici a trăit numai din pescuit şi a petrecut câţiva ani în Deltă. Un client "de lux" al lagărului de la Periprava, spun unele surse, ar fi fost internaţionalul Titus Ozon, care a fost pedepsit de comunişti să taie stuf în Deltă în anii '50. "Năsosul" a fost trimis la zdup, deoarece a "îndrăznit" să-i bage mingea printre picioare vedetei lui Dinamo Tbilisi, Gogoberidze, într-un meci la Bucureşti. A mai contribuit şi faptul că ar fi avut origini legionare, motiv pentru care a fost declarat duşman al poporului. Ulterior, a fost iertat de către comunişti.

Un localnic susţine că la Periprava ar fi avut loc un meci între deţinuţi şi gardieni. Dacă spusele lui sunt reale, sau de s-o fi inspirat din "Victory", cu Pele, Bobby Moore, Ardiles, Stallone şi Michael Caine, numai dunele de nisip de acolo pot spune. Dacă analiştii se aşteaptă la încasări pentru Ucraina şi Polonia în perioada Euro, la Periprava efectele competiţiei sunt altele... scăderea braconajului. "Unii localnici fură mult mai mult peşte decât pot vinde. Am văzut cum unul dădea la porci peştii mai mici de un cot. La Sylvain se strâng căprioarele şi mistreţii care scapă să nu fie braconaţi. În timpul Euro va scădea braconajul, sătenii - fani ai Ucrainei - vor urmări meciurile la TV", susţine un oficial din Tulcea. Care adaugă, râzând: "Cu cât mai departe va ajunge Ucraina la Euro, cu atât mai mulţi peşti vor fi salvaţi în Deltă".

3 lucruri despre Periprava

1. În Evul Mediu, pe raza Peripravei se găseau portul şi cetatea genoveză Licostomo (Gura Lupilor).

2. Periprava se afla în partea de nord a grindului Letea, la circa 100 km de Tulcea, fiind punctul terminus al navigaţiei fluviale de pasageri. Este populat de lipoveni, majoritatea vorbind limba ucraineană.

3. Familiile sărbătoresc Revelionul pe stil vechi, ocazie cu care copiii din recită lui "Ded Maroz" (Moş Gerilă) poezii în lipovenească, după care merg prin sat cu sorcovitul. La Periprava există o biserica de rit vechi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici