FC Barcelona a câştigat Supercupa Europei, după 2-0 cu FC Porto

Echipa FC Barcelona, deţinătoarea Ligii Campionilor, a câştigat al patrulea trofeu Supercupa Europei din istorie, învingând, vineri, la Monte Carlo, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia FC Porto, câştigătoarea Ligii Europa, la care fundaşul Cristian Săpunaru a fost integralist.

259 afișări
Imaginea articolului FC Barcelona a câştigat Supercupa Europei, după 2-0 cu FC Porto

FC Barcelona a câştigat Supercupa Europei, după 2-0 cu FC Porto (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Golurile echipei spaniole au fost reuşite de Messi '39 şi Fabregas '88.

În minutul 86, Rolando (FC Porto) a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat. Patru minute mai târziu, un alt jucător de la FC Porto, Guarin, a fost eliminat, direct, pentru un fault asupra lui Mascherano.

Antrenorul FC Barcelonei, Josep Guardiola, a trimis în teren următorii jucători: Victor Valdes - Alves, Mascherano, Abidal, Adriano (Busquets '63) - Keita - Xavi Hernandez, Iniesta - Pedro Rodriguez (Fabregas '80), Messi, Villa (Alexis Sanchez '61).

De cealaltă parte, tehnicianul formaţiei FC Porto, Vitor Pereira, a folosit următorii jucători: Helton - Săpunaru, Rolando, Otamendi, Fucile - Souza (Fernando '77) - Guarin, Moutinho - Hulk, Kleber (Belluschi '77), Cristian Rodriguez (Varela '69).

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Danemarca, ce l-a avut la centru pe Bjorn Kuipers, ajutat de asistenţii Erwin Zeinstra şi Berry Simons, rezervă fiind Bas Nijhuis. Richard Liesveld şi Danny Makkelie au fost asistenţi suplimentari.

FC Barcelona a mai câştigat Supercupa Europei de trei ori, în 1992, 1997 şi 2009. Gruparea catalană a stabilit un nou record, aceasta fiind a opta prezenţă în Supercupa Europei.

Guardiola a devenit astfel al şaselea antrenor, primul din Spania, care reuşeşte să-şi treacă în palmares două astfel de trofee, după Raymond Goethals (cu RSC Anderlecht, în 1976 şi 1978), Arrigo Sacchi (cu AC Milan, în 1989 şi 1990), Sir Alex Ferguson (cu Aberdeen FC în 1983 şi Manchester United în 1991), Louis van Gaal (cu Ajax în 1995 şi cu FC Barcelona în 1997) şi Carlo Ancelotti (cu AC Milan, în 2003 şi 2007).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici