FC Voluntari anunţă că a semnat un contract cu tehnicianul Florin Pîrvu

Florin Pîrvu este noul antrenor al echipei FC Voluntari, după ce Nicolae Dică a fost demis.

141 afișări
Imaginea articolului FC Voluntari anunţă că a semnat un contract cu tehnicianul Florin Pîrvu

Sursa foto: Facebook / FC Voluntari

FC Voluntari anunţă că a semnat un contract cu tehnicianul Florin Pîrvu, anunţă clubul de fotbal.

„În vârstă de 48 de ani, noul nostru antrenor este un fost mijlocaş defensiv, care a evoluat în cariera sa la Petrolul Ploieşti, Henan Jianye, Dinamo, FC Braşov, U Craiova, AEL Limassol, CS Otopeni, Chimia Brazi şi la CS Turnu Severin. Are şi două apariţii pentru Echipa naţională de fotbal a României în perioada 2000-2002. După retragerea din activitatea de fotbalist, a început cariera de antrenor, ca secund al lui Marian Bondrea, la CS Turnu Severin, în 2011. Ulterior, a devenit antrenor secund la Petrolul, în mandatul din 2014 al lui Răzvan Lucescu , iar mai apoi la Rapid Bucureşti. Ca antrenor principal, el a condus în formaţiile Chimia Brazi şi Conpet Ploieşti. A activat şi în China, la Henan Jianye, acolo unde a fost tehnicianul formaţiilor U19, U21 şi al echipei a doua a clubului”, transmite FC Voluntari.

Potrivit sursei citate, Pîrvu a revenit în România în 2023 când a fost numit antrenor principal la Petrolul Ploieşti. Alături de ,,lupii galbeni", a terminat pe locul 8 stagiunea 2023/ 2024 .

„În total, Florin Pîrvu a condus Petrolul în 48 de partide oficiale, bilanţul său însumând 16 victorii, 16 remize şi 16 eşecuri. Clubul nostru îi urează bun venit şi îi doreşte mult succes la cârma FC Voluntari”, se arată în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici