Federer va reveni în Cupa Davis

Tenismanul Roger Federer a anunţat, vineri, că va reveni în Cupa Davis după doi ani de absenţă, urmând să participe la întâlnirea dintre Elveţia şi Portugalia, contând pentru turul doi al Zonei Europa/Africa (divizia a doua), în perioada 8-10 iulie.

41 afișări
Imaginea articolului Federer va reveni în Cupa Davis

Federer va reveni în Cupa Davis (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am decis să particip la întâlnirea de Cupa Davis din iulie, care va avea loc în Elveţia. Sunt bucuros că pot să sprijin echipa Elveţiei în drumul către Grupa Mondială", a precizat Federer pe pagina personală de web.

Va fi prima apariţie a lui Federer în Cupa Davis, după meciul de baraj cu Italia, din septembrie 2009, care a permis Elveţiei să se menţină în Grupa Mondială.

Pentru a se califica în Grupa Mondială, echipa Elveţiei, care se poate baza şi pe Stanislas Wawrinka (numărul 14 mondial), trebuie să treacă de Portugalia şi apoi să câştige meciul de baraj din septembrie, în faţa unei echipe ce urmează să fie stabilită ulterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici