FIFA a respins cererea Costa Ricăi de a rejuca meciul cu SUA

Federaţia Internaţională de Fotbal a respins, marţi, cererea Federaţiei din Costa Rica care dorea rejucarea partidei cu Statele Unite ale Americii, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

137 afișări
Imaginea articolului FIFA a respins cererea Costa Ricăi de a rejuca meciul cu SUA

FIFA a respins cererea Costa Ricăi de a rejuca meciul cu SUA (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

"Rezultatul meciul disputat în 22 martie rămâne în vigoare", a precizat FIFA într-un comunicat.

Federaţia de Fotbal din Costa Rica (FCF) a solicitat să rejoace meciul pierdut, vineri, în deplasare, scor 0-1, în faţa naţionalei SUA, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, susţinând că terenul era impracticabil.

Oficialii din Costa Rica sunt de părere că arbitrul Johel Aguilar ar fi trebuit să oprească jocul disputat la Denver în condiţii foarte dificile. Preşedintele federaţiei, Eduardo Li, a precizat că partida s-a desfăşurat în "condiţii preistorice" şi că a fost pusă în pericol integritatea fizică a jucătorilor, pe acel teren alunecos.

După două etape ale grupei finale din zona Concacaf, Costa Rica se află pe ultimul loc, cu un singur punct, în timp ce SUA e pe poziţia a doua, cu trei puncte. Primele trei clasate în grupă se califică la turneul final al Cupei Mondiale. A patra clasată va disputa un baraj cu câştigătoarea zonei Oceania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici