Florin Marin şi-a reziliat de comun acord contractul cu Ceahlăul

Managerul general al Ceahlăul, Florin Marin, şi-a reziliat, luni, pe cale amiabilă înţelegerea cu gruparea moldavă, a anunţat preşedintele CA al formaţiei din Piatra Neamţ, Viorel Măstăcăneanu.

25 afișări
Imaginea articolului Florin Marin şi-a reziliat de comun acord contractul cu Ceahlăul

Florin Marin şi-a reziliat de comun acord contractul cu Ceahlăul (Imagine: Mediafax Foto)

"Azi la o întâlnitre între staff-ul tehnic şi patronul echipei Gheorghe Ştefan s-a decis încheierea contractului lui Florin Marin pe cale amiabilă. Unul dintre motivele pentru care Marin a plecat este acela că a refuzat să scoată echipa de pe teren, când i s-a cerut de către patron, în meciul de vineri cu Braşov. Un alt motiv ce a codus la această decizie a fost lipsa de puncte a echipei şi de locul nostru din clasament. N-am apucat să discut cu jucătorii, însă cei experimentaţi au mai trecut prin aşa ceva, iar cu cei tineri urmează să discutăm şi să strângem rândurile", a precizat conducătorul echipei moldave.

Preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat, după meciul pierdut, vineri, de echipa moldavă la Braşov (0-1) că managerul general Florin Marin trebuie să plece de la echipă din cauza faptului că s-a împotrivit deciziei sale de a scoate echipa de pe teren în acel joc.

Măstăcăneanu a precizat că gruparea nemţeană nu exclude o colaborare pe viitor cu Florin Marin. "Vom încerca şi alte colaborări pe viitor. Ne-am despărţit fără probleme, el oferindu-şi disponibilitatea de a ne ajuta pe viitor. Chiar dacă nu mai poate antrena până în vară la nivelul primei ligi, va urmări mai mulţi jucători din zona Capitalei pentru noi".

Preşedintele Ceahlăului a adăugat că directorul sportiv Ioan Mironaş nu a fost demis, ci doar a fost retrogradat din funcţie pe o perioadă de trei luni şi cu zece la sută diminuarea salariului în această perioadă.

Viorel Măstăcăneanu a precizat că de pregătirea echipei se va ocupa în continuare Mihai Ionescu, antrenor principal, ajutat de secunzii Costel Ilie şi Radu Lefter, dar nu este exclusă, în viitor, nici varianta aducerii unui tehnician străin.

"Mihai Ionescu a rămas în funcţia de antrenor principal al echipei. De miercuri va pleca la Bucureşti măcar să se înscrie la cursurile pentru licenţa Pro. Am speranţa că echipa va merge cu băieţii noştrii. Nu vreau să luăm decizii în grabă. Am început să căutăm alt antrenor, dar am primit oferte din toate părţile pentru acest post. Vrem să vedem de ce sunt în stare membrii actualului staff. Nu ne-am gândit la aducerea unui tehnician străin, dar dacă Gheorghe Ştefan s-a pronuţat şi asupra acestei variante, atunci vom analiza această situaţie".

Ceahlăul a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formaţia FC Braşov, în cadrul etapei a VI-a a Ligii I, unicul gol al partidei fiind marcat de Robert Ilyeş, în minutul 77, dintr-un penalti contestat de formaţia oaspete.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici