FRF, FIFA şi federaţia din Austria, sesizate în cazul lui Adefemi

Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că a sesizat FRF, FIFA şi Federaţia de Fotbal Austriacă în cazul fundaşului Olubayo Adefemi, care a semnat cu SC Rheindorf Altach, deşi se află în continuare sub contract cu gruparea giuleşteană.

11 afișări
Imaginea articolului FRF, FIFA şi federaţia din Austria, sesizate în cazul lui Adefemi

FRF, FIFA şi federaţia din Austria, sesizate în cazul lui Adefemi

"Eu îi felicit pe oficialii clubului din Austria pentru că au semnat cu un jucător aflat în continuare sub contract cu Rapid. Adefemi ne-a tot spus că nu a fost plătit şi că nu se mai întoarce, dar cazul lui nu se judecă nicăieri, nici la FRF şi nici la FIFA. Nimeni nu ne-a înştiiţat nimic. El este încă trei ani sub contract cu noi şi le transmit austriecilor să se uite în regulamentele internaţionale să citească ce sancţiuni există pentru semnarea unei înţelegeri cu jucătorul unui alt club fără acordul acestuia. Noi le-am făcut deja o adresă şi le-am trimis-o. Dar în acelaşi timp am sesizat FRF, FIFA şi federaţia asutriacă", a spus oficialul rapidist.

Sichitiu susţine că fundaşul nigerian este plătit la zi şi nu are niciun motiv să nu se prezinte la pregătirile formaţiei giuleştene. "Adefemi este plătit la zi, nu avem niciun fel de întârziere faţă de el. El ne-a spus că nu are viză iniţial, după care a spus că nu a fost plătit. Dar el este cu plata la zi, nu poate invoca întârzierea vreunei plăţi şi deci nu are niciun motiv să absenteze. Ştiu că are un agent neamţ, sigur el l-a influenţat şi l-a dus acolo. Dar pentru asta va plăti. Şi el, şi agentul şi clubul din Austria", a explicat Grigore Sichitiu.

Olubayo Adefemi a semnat un contract valabil până în vară cu opţiune de prelungire pe încă doi ani cu gruparea SC Rheindorf Altach, conform site-ului oficial al grupării austriece. În vârstă de 23 de ani, Adefemi a fost prezentat oficial, luni, împreună cu atacantul muntenegrean Srdan Radonjici, fost jucător în Danemarca, la Odense BK.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici