Fumatul interzis la Euro-2012

Fumatul, comercializarea ţigărilor şi promovarea produselor din tutun vor fi interzise în spaţiile interioare şi exterioare ale arenelor pe care se vor desfăşura, anul viitor, meciurile din cadrul Campionatului European din Polonia şi Ucraina.

155 afișări
Imaginea articolului Fumatul interzis la Euro-2012

Fumatul interzis la Euro-2012 (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)

Măsura va fi pusă în aplicare cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Federaţiei Mondiale a Inimii şi comitetelor de organizare locale, a anunţat joi UEFA.

"Un campionat european fără fumat înseamnă respectarea sănătăţii spectatorilor noştri şi a tuturor celor implicaţi în acest turneu", a declarat preşedintele UEFA, Michel Platini.

Androulla Vassiliou, comisarul european responsabil pentru sport, a salutat decizia UEFA şi a subliniat potenţialul largului impact pe care îl va avea: "Euro-2012 va fi un magnet pentru milioane de spectatori şi fani, aşa că această decizie transmite un mesaj puternic. Mai mult, Euro-2012 fără tutun stabileşte un standard pentru alte evenimente sportive de pe continent. Fotbalul şi sportul sunt despre sănătate şi performanţă, iar tutunul reprezintă exact opusul - acestea chiar nu se potrivesc", a spus Vassiliou, îndemnându-le pe gazde să asigure un transport public, restaurante şi zone ale fanilor fără fumat.

Patru oraşe din Polonia şi tot atâtea din Ucraina vor găzdui meciuri din cadrul competiţiei din vara viitoare (8 iunie - 1 iulie).

Potrivit OMS, 650.000 de persoane mor anual din cauza fumatului în Uniunea Europeană, incluzând mii de fumători pasivi. În Polonia, numărul persoanelor care mor anual din cauza fumatului este de 60.000, conform Ministerului Sănătăţii din această ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici