Gaţu pune eşecul de la JO pe seama conflictului dintre selecţionerul Tadici şi jucătoare

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, luni, după şedinţa Consiliului de Administraţie al forului de specialitate, că eşecul de la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde România a ocupat poziţia a şaptea, a fost cauzat de neînţelegerile dintre selecţioner şi jucătoare.

12 afișări
Imaginea articolului Gaţu pune eşecul de la JO pe seama conflictului dintre selecţionerul Tadici şi jucătoare

Fostul antrenor al naţionalei de handbal feminin, Gheorghe Tadici (Imagine: Mediafax Foto)

"S-a scos în evidenţă că echipa României a suferit un şoc psihologic după meciul cu Norvegia după care au mai urmat în linie încă două înfrângeri, cea mai dureroasă fiind, evident, cea cu Ungaria. Personal mi-am asumat responsabilitatea alături de întreg Consiliu de Administraţie privind acest eşec. S-a considerat şi s-au dat argumente că o echipă ca să se exprime la valoarea maximă trebuie să aibă şi o linişte care să poată sprijini realizarea obiectivului imediat. A fost o relaţie conflictuală între conducerea tehnică şi jucătoare sau invers, ceea ce nu scuză evoluţia lamentabilă a jucătoarelor, pentru că ele au jucat şi au gestionat prost acest joc cu Ungaria", a spus Gaţu.

Cristian Gaţu consideră că Gheorghe Tadici ar trebui să îşi schimbe atitudinea faţă de jucătoarele pe care le antrenează în cazul în care va dori să aibă din nou performanţe. "Am o stimă deosebită faţă de Tadici. Nu va deveni o regulă ca jucătoarele să-şi aleagă antrenorul sau să-şi dea afară antrenorul. S-a discutat prea mult despre Tadici, care a făcut lucruri bune, chiar foarte bune. Dacă domnul Tadici înţelege că trebuie puţin schimbat dialogul cu sportivele, atunci cred că este capabil, că va reveni şi va face performanţe", a subliniat Gaţu.

Echipa naţională de handbal feminin a României s-a clasat pe locul şapte la turneul olimpic de la Beijing, ratând astfel obiectivul propus, obţinerea unei medalii. Contractul selecţionerului Gheorghe Tadici, care a expirat imediat după terminarea JO, nu a mai fost prelungit de către FRH. Gheorghe Tadici a fost numit ulterior în funcţia de manager al HC Zalău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici