Giani Nedelcu: Ştefan Nanu este noul antrenor al echipei Farul Constanţa

Patronul FC Farul Constanţa, Giani Nedelcu, a declarat, marţi, că a ajuns la un acord cu tehnicianul Ştefan Nanu pentru preluarea funcţiei de antrenor principal al grupării dobrogene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

227 afișări
Imaginea articolului Giani Nedelcu: Ştefan Nanu este noul antrenor al echipei Farul Constanţa

Giani Nedelcu: Ştefan Nanu este noul antrenor al echipei Farul Constanţa (Imagine: Marius Cristescu / Mediafax Foto)

"M-am înţeles în proporţie de sută la sută cu Ştefan Nanu pentru a veni şi prelua pe Farul. Mâine va ajunge la Constanţa şi probabil că va conduce şi primul antrenament. Îi voi propune un contract pe doi ani şi jumătate. A ales Farul pentru că a considerat, probabil, că avem un proiect pe termen lung mai bun decât cel de la Craiova, unde se poate realiza mai bine ca antrenor", a spus Nedelcu.

Giani Nedelcu a afirmat că obiectivul echipei este calificarea în play-off-ul de promovare în prima ligă. "Ne propunem să câştigăm fiecare meci, iar gândul nostru este să prindem play-off-ul şi să luptăm pentru primele două locuri. Secundul lui Nanu va fi Narcis Mohora", a completat Nedelcu.

Vineri, patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a anunţat că l-a înlocuit pe antrenorul italian Nicolo Napoli cu tehnicianul Ştefan Nanu, care va fi ajutat de secunzii Dragoş Bon şi Florin Dumitru.

"Noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova este Stefan Nanu. Acesta va fi ajutat de Dragoş Bon si Florin Dumitru", se arată pe site-ul oficial al clubului oltean.

Ultima dată antrenor al echipei Minerul Motru, Nanu fusese numit în luna ianuarie director sportiv al FC Universitatea.

După disputarea a 17 etape din Seria I a Ligii a II-a, Farul ocupă locul 9, cu 15 puncte, la trei puncte de poziţia a şasea, ultima care asigură accederea în play-off, ocupată în prezent de Gloria Buzău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici