Gigi Becali: Atitudine a fost, dar nu există ştiinţă, valoare şi calitate

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, după ce "roş-albaştrii" au pierdut Supercupa României, scor 0-1, cu formaţia Oţelul Galaţi, că jucătorii săi au avut atitudine, dar le-a lipsit ştiinţa, valoarea şi calitatea.

347 afișări
Imaginea articolului Gigi Becali: Atitudine a fost, dar nu există ştiinţă, valoare şi calitate

Gigi Becali: Atitudine a fost, dar nu există ştiinţă, valoare şi calitate (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Sunt dezamăgit, credeam altceva şi nu e ce credeam. Aveam încredere. Nu mă interesa Supercupa, dar am văzut ce probleme avem. Atunci când e un singur meci, dacă ai valoare câştigi. Când e un singur meci şi nu îl câştigi, înseamnă că nu ai valoare. Nu poţi juca fotbal fără mijlocaşi centrali. Nu poţi construi cu Bicfalvi şi Brandan. Brandan şi Rusescu au fost singurii care au mai jucat ceva. Fundaşii centerali şi-au făcut treaba, stânga, dreapta au fost morţi, Tatu a încercat. Ne trebuie doi mijlocaşi centrali şi un atacant. Brandan trebuie să rămână pe stânga, deoarece acolo nu avem fundaş. Ce făcea Costea dacă juca în seara asta? Se bătea de unul singur aşa cum a făcut Rusescu. Atitudine a fost, toţi s-au dăruit, dar atât au putut. Nu există ştiinţa, valoare şi calitate", a spus Becali la Sport.ro

Campioana Oţelul Galaţi a câştigat Supercupa României, pentru prima oară în istorie, după ce a învins, duminică, la Piatra Neamţ, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Steaua Bucureşti, deţinătoarea Cupei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici