Hagi: Pentru mine Adrian Păunescu a fost un om foarte important, pe care l-am ascultat întotdeauna

Fostul internaţional Gheorghe Hagi, în prezent antrenor la Galatasaray Istanbul, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Adrian Păunescu a fost un "mare om, un patriot în adevăratul sens al cuvântului", iar pentru el a fost o persoană extrem de importantă, căreia i-a ascultat mereu sfaturile.

73 afișări
Imaginea articolului Hagi: Pentru mine Adrian Păunescu a fost un om foarte important, pe care l-am ascultat întotdeauna

Hagi: Pentru mine Adrian Păunescu a fost un om foarte important, pe care l-am ascultat întotdeauna (Imagine: Andrei Alex Moise/Mediafax Foto)

"E o zi tristă pentru România. Adrian Păunescu a fost un mare om, un mare român, un patriot în adevăratul sens al cuvântului. Îmi pare nespus de rău. El a făcut multe nu numai ca poet şi patriot român, dar şi pentru fotbalul românesc, faţă de care a fost mereu aproape şi prin cântecele pe care le-a compus. Pentru mine, personal, a fost un om foarte important, o persoană foarte apropiată mie, pe care l-am ascultat întotdeauna, i-am ascultat sfaturile. Este o zi tristă pentru România", a declarat Hagi pentru MEDIAFAX.

În 1999, Adrian Păunescu l-a convins pe Gheorghe Hagi să revină la echipa naţională de fotbal, după ce acesta avusese un conflict cu selecţionerul din acea vreme Victor Piţurcă. În cadrul unei emisiuni de televiziune, Păunescu a început o adevărată campanie de readucere a lui Hagi la prima reprezentativă, înaintea meciului cu Ungaria - decisiv pentru calificarea la Euro 2000. În cadrul acelei emisiuni, Adrian Păunescu a citit în direct mesajele telespectatorilor, a compus o poezie pentru căpitanul echipei naţionale, iar Hagi - extrem de emoţionat - a decis să revină.

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă vineri dimineaţă, la ora 7.15, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a declarat doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a unităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici