Halep, Cîrstea, Niculescu şi Begu, în echipa de Fed Cup pentru meciul cu Serbia

Jucătoarele Simona Halep, locul 5 WTA, Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, Monica Niculescu, locul 78 WTA (38 la dublu), Irina-Camelia Begu, locul 119 WTA (67 la dublu) vor face parte din echipa României care va întâlni reprezentativa Serbiei, în play-off-ul Grupei Mondiale II al Cupei Federaţiei.

236 afișări
Imaginea articolului Halep, Cîrstea, Niculescu şi Begu, în echipa de Fed Cup pentru meciul cu Serbia

Simon Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unul comunicat al Federaţiei Române de Tenis, remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, din lotul lărgit mai fac parte Alexandra Cadanţu, locul 61 WTA, Alexandra Dulgheru, locul 131 WTA, şi Raluca Olaru, locul 64 WTA la dublu.

Căpitanul nejucător Alina Cercel Tecşor a declarat că România are şanse mari de a învinge în meciul cu Serbia, chiar dacă adversarele vor veni la Bucureşti cu cea mai bună echipă. "România are în prezent multe jucătoare valoroase şi mă bucur că cele mai bune au răspuns pozitiv convocării pentru întâlnirea cu Serbia. Şansele noastre de a accede în Grupa Mondială II sunt mari, chiar dacă Serbia vine cu cea mai bună echipă. Simona, Sorana, Monica şi Irina au adus România aici şi cred că a venit momentul să o ducă şi mai sus. În plus, vom juca pe teren propriu, ceea ce este un mare avantaj pentru noi", a spus Tecşor.

Întâlnirea dintre România şi Serbia va avea loc în 19 şi 20 aprilie, la Arenele BNR din Bucureşti. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate la 19 aprilie, iar a doua zi se vor disputa celelalte două partide de simplu şi meciul de dublu.

Echipa care va câştiga întâlnirea va accede în Grupa Mondială II.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici