Interdicţie pentru sportivii japonezi, la maratonul de la Beijing

Organizatorii maratonului de la Beijing au decis să interzică participarea sportivilor japonezi la competiţia ce va avea loc la 25 noiembrie, din motive de securitate, informează presa chineză.

109 afișări
Imaginea articolului Interdicţie pentru sportivii japonezi, la maratonul de la Beijing

Interdicţie pentru sportivii japonezi, la maratonul de la Beijing (Imagine: AFP - MediafaxFoto)

"Dacă vor alege să se înscrie cu alte naţionalităţi, de exemplu ca fiind chinezi, atunci japonezii vor putea participa", notează cotidianul Asahi Shimbun, citând o sursă din cadrul organizatorilor.

Conform jurnalului, organizatorii au luat această decizie pentru a nu exista probleme în privinţa siguranţei sportivilor. Naţionalitatea japoneză a dispărut de pe lista de înscrieri online, pentru prima dată în istoria maratonului de la Beijing.

De asemenea, companii japoneze precum Canon, care sponsorizau evenimentul, şi-au retras participarea în acest an.

La ediţia din acest an a maratonului de la Beijing s-au înscris, de joi până sâmbătă, 26.000 de persoane.

Relaţiile dintre China şi Japonia sunt tensionate de mai multe luni, din cauza unui conflict teritorial legat de insulele Senkaku, din Marea Chinei de Est (denumite Diaoyu de către Beijing).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici