Ionel Ganea s-a prezentat la antrenamentele echipei FC Timişoara II

Atacantul Ionel Ganea s-a prezentat, marţi, la antrenamentele formaţiei FC Timişoara II, care evoluează în Liga a III-a, urmând ca ulterior să se prezintă la prima echipă, după ce comisiile FRF au decis că acesta este sub contract cu gruparea timişoreană.

16 afișări
Imaginea articolului Ionel Ganea s-a prezentat la antrenamentele echipei FC Timişoara II

Ionel Ganea s-a prezentat la antrenamentele echipei FC Timişoara II (Imagine: Mediafax Foto)

"S-a constatat că sunt sub contract cu Timişoara, este o hotărâre definitivă şi irevocabilă şi m-am prezentat azi la antrenament pentru că ieri am primit decizia. Dacă domnul Iancu doreşte să avem o discuţie amiabilă să încheiem acest contract, sunt dispus să discut cu dânsul, să avem o înţelegere. Dacă nu, eu ce să fac…îmi dă scris să nu mă mai prezint la antrenamente şi stau acasă şi îmi plăteşte lunar salariul conform contractului. Eu o să mă prezint la prima echipă şi dacă nu o să mai aibă nevoie de mine, am spus ce doresc", a precizat Ganea.

Ionel Ganea a afirmat că a avut o discuţie cu preşedintele Consiliului Director, Gheorghe Chivorchian, iar acesta i-a spus să se prezinte la echipa a doua pentru a se pregăti. "Deocamdată nu am în contract să joc la echipa a doua. Rămâne să mă antrenez azi aici şi miercuri vin la echipa mare. Problema antrenorului aparţine patronului, dacă ar pleca Dusan Uhrin cred că primul antrenor pe care l-ar oferta este Vali Velcea momentan, iar dacă e să ia o decizie se va lua după terminarea turului", a spus el.

Ionel Ganea nu a mai intrat în planurile antrenorului Dusan Uhrin şi i-a fost reziliat contractul, jucătorul depunând memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului, contestând decizia clubului timişorean.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici