Ionuţ Badea: Au fost momente de antijoc, nu au fost sancţionate unele faulturi repetate

Tehnicianul echipei Universitatea Cluj, Ionuţ Badea, a declarat că la meciul cu FC Braşov, scor 1-1, au existat "momente de antijoc" în care nu au fost sancţionate unele faulturi repetate şi a precizat că i-a reproşat acest lucru centralului Istvan Kovacs, transmite corespondentul MEDIAFAX.

6 afișări

"Un meci disputat în condiţii destul de grele, cu anumite momente de antijoc. Mă refer aici la nesancţionarea unor faulturi repetate. Nu vreau să creez un alibi jucătorilor mei, consider că am fi meritat un timp de joc mai îndelungat azi. Erau pregătite două planuri pentru acest meci. Ştiam că în prima repriză puteam pasa, apoi terenul s-a îngreunat în partea secundă. Terenul n-a fost într-o situaţie foarte bună, dar e o stare de fapt, nu e un alibi. Jucătorii au încercat să joace un fotbal de calitate. I-am reproşat lui Kovacs momentele de nesancţionare. Una e să faci un fault de joc, alta e să faci şapte. Ideea jocului e de a juca mingea, nu de a-l opri", a spus Badea.

Ionuţ Badea a menţionat că meciul cu FC Braşov a fost "prima bătălie" din cele 16 care se dispută în acest retur de campionat. "E prematur să preconizăm viitorul", a adăugat el.

Formaţia Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, duminică, la Alba Iulia, scor 1-1 (0-0), partida susţinută în compania echipei FC Braşov, în etapa a XIX-a a Ligii I. Ambele goluri au fost marcate din penalti, Delgado pentru U Cluj, în minutul 56 şi Ilyes pentru FC Braşov, în minutul 63.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici