Iordănescu: Mă bucur că încheiem anul cu o victorie şi pe primul loc în grupa de calificare la CE

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, marţi seară, după meciul amical cu Danemarca, scor 2-0, că este bucuros că naţionala României încheie anul cu o victorie, dar şi pe primul loc în grupa F de calificare la Euro-2016.

158 afișări
Imaginea articolului Iordănescu: Mă bucur că încheiem anul cu o victorie şi pe primul loc în grupa de calificare la CE

Iordănescu: Mă bucur că încheiem anul cu o victorie şi pe primul loc în grupa de calificare la CE (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"Consider că este o victorie muncită, obţinută în repriza a doua, pentru că jocul din prima parte nu a încântat. Chiar dacă am schimbat mulţi jucători faţă de meciul cu Irlanda de Nord şi au absentat cei despre care ştiţi, consider că, cel puţin tactic, am făcut o partidă bună. Îmi doream foarte mult să obţin această revanşă pe care cred că toţi o aşteptam în faţa Danemarcei. Astăzi am întâlnit o echipă bună, puternică şi mă bucură faptul că am câştigat şi am încheiat anul pe primul loc în grupa de calificare la Euro-2016", a declarat Iordănescu în conferinţa de presă de după meci.

Iordănescu a afirmat că atacantul Claudiu Keşeru este un jucător foarte bun, cu simţul golului": "Faptul că a marcat atât de mult pledează pentru el. După revenirile lui Marica şi Rusescu, Keşeru va crea o emulaţie pe acest post, în beneficiul naţionalei".

Lucian Sânmărtean s-a simţit obosit la meciul cu Danemarca, susţine Iordănescu: "Mi-a zis asta la pauză, am încercat şi să-l menajez pentru că înainte mi-a spus că are o jenă şi nu ştie dacă poate juca. Până la urmă a intrat după ce am luat decizia împreună cu el şi doctorul echipei naţionale".

Reprezentativa României a învins, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Danemarcei, într-un meci amical în care ambele goluri au fost marcate de Claudiu Keşeru, în minutele 53 şi 58.

Reprezentativa României ocupă primul loc în grupa F, cu zece puncte, după disputarea a patru etape din preliminariile Campionatului European din 2016. Locul doi este ocupat de Irlanda de Nord, cu 9 puncte, iar pe trei se află Ungaria, cu 7 puncte. Finlanda este a patra în grupă, cu patru puncte, iar Insulele Feroe ocupă locul cinci, cu trei puncte. Grecia a acumulat un punct şi este ultima în grupă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici