Irina Begu a avut o ieşire nervoasă în ultimul meci: „ Stai, nu faci nimic, apoi dictezi obstrucţie”

Irina Begu (55 WTA) a avut o ieşire nervoasă la adresa arbitrei de scaun, în primul tur al turneului de la Seoul. Românca s-a certat cu oficialul după un punct în care acesta din urmă nu a acordat out la o lovitură aproape de linie a Monei Barthel (Germania; 93WTA).

1557 afișări
Imaginea articolului Irina Begu a avut o ieşire nervoasă în ultimul meci: „ Stai, nu faci nimic, apoi dictezi obstrucţie”

Irina Begu a avut o ieşire nervoasă în ultimul meci: „ Stai, nu faci nimic, apoi dictezi obstrucţie”

Irina Begu a bifat prima victorie în sezonul asiatic. A trecut de adversară în două seturi, 7-5; 6-4, dar acesta nu este cel mai important detaliu al partidei. Begu a fost deranjată de arbitră, care, în debutul setului secund, i-a luat un punct, pentru că ar fi comis o obstrucţie. Mona Barthel trimisese o minge aproape de fundul terenului, iar sportiva noastră a făcut un semn către arbitră, lucru interzis de regulament, dacă se consideră că a dezavantajat adversarul.

” Irina Begu: "Ce vrei?"

Arbitru: "Ai strigat 'nu' în timpul punctului".

Irina Begu: "Dar mingea e acolo, iese în aut şi tu nu eşti acolo să vezi".

Arbitru: "Nu poţi vorbi în timpul punctului".

Irina Begu: "Dar dacă fac aşa, nu e acelaşi lucru?"

Arbitru: "Nu e întotdeauna la fel. Aici, tu ai spus ”nu” pentru că ai crezut că mingea e în aut".

Irina Begu: "În primul rând, mingea a fost în aut. În al doilea rând, îmi spui că această minge sau acest sunet au deranjat-o pe ea?. Stai, nu faci nimic, apoi dictezi obstrucţie".

Arbitru: "Eu nu pot să ghicesc dacă e în teren sau nu, trebuie să iau o decizie şi să fiu sigură atunci când o iau".

Irina Begu: "E la fel dacă fac aşa (n.r. imită o lovitură de forehand şi icneşte evident)".

Arbitru: "Nu e la fel".

Irina Begu: "E la fel, e la fel... Du-te la Sharapova, du-te la Azarenka şi o să vezi că e la fel!"

Arbitru: "Nu e acelaşi lucru, nu e o minge normală".

Irina Begu: "Ea nici măcar nu a auzit asta!"

Arbitru: "Am auzit eu".

Irina Begu: "Da, da, da, şi eu joc împotriva ta?"

Arbitru: "Nu".” , a sunat dialogul dintre Begu şi arbitră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici