Irina Begu rămâne singura reprezentantă a României la Melbourne. Patricia Ţig eliminată în turul 1

Patricia Ţig, ultima reprezentantă a României care a evoluat pe tabloul de simplu feminin de la Australian Open, a fost învinsă miercuri de jucătoarea chineză Shuai Zhang (22 WTA) şi a părăsit competiţia din primul tur. Irina Begu e singura româncă ce a trecut în turul secund.

720 afișări
Imaginea articolului Irina Begu rămâne singura reprezentantă a României la Melbourne. Patricia Ţig eliminată în turul 1

Patricia Ţig a fost învinsă cu 6-1, 4-6, 6-0, după un meci ce a durat doyă ore şi 5 minute.

Românca a reuşit un set secund victorios, cu două break-uri, după ce în primul cedase cu un categoric 1-6, pe fondul scăderii de intensitate în jocul favoritei numărul 23

Ceea ce părea a fi o revenire a Patriciei Ţig s-a dovedit a fi doar un moment de slăbiciune a lui Zhang, care şi-a adjudecat la zero setul decisiv.

În ciuda scorului drastic, setul 3 a durat 50 de minute, având câteva game-uri disputate, în care Ţig a salvat 5 mingi de break.

Shuai Zhang o va înfrunta în turul secund pe croata Petra Martic (37 WTA).

Patricia Ţig va fi recompensată pentru prezenţa pe tabloul principal al Australian Open cu 10 puncte WTA şi 73.313 dolari.

În competiţia de dublu feminin vor lua startul începând de miercuri noaptea Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Irina Begu şi Monica Niculescu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici