Jucătoarele de la Oltchim au primit medaliile pentru câştigarea titlului

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins marţi, pe teren propriu, formaţia Universitatea Reşiţa, scor 40-20 (20-12), în meci restant din etapa a XXVI-a a Ligii Naţionale, iar la final a primit medaliile de campioană în faţa propriilor suporteri.

38 afișări
Imaginea articolului Jucătoarele de la Oltchim au primit medaliile pentru câştigarea titlului

Jucătoarele de la Oltchim au primit medaliile pentru câştigarea titlului (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

La finalul partidei de la Râmnicu Vâlcea, jucătoarele antrenate de Radu Voina au primit medaliile şi tricourile de campioane, fiind aplaudate la scenă deschisă de proprii suporteri.

Titlul obţinut de Oltchim în sezonul 2009-2010 este cel de-al 16-lea din istoria clubului vâlcean, după cele din 1989, 1990, 1991, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2002, 2007, 2008 şi 2009.

Performanţa obţinută de Oltchim în acest sezon îi acordă automat dreptul de a evolua anul viitor în grupele Ligii Campionilor, competiţie pe care şi-a propus să o câştige, după ce anul acesta a pierdut finala, cu Viborg HK (Danemarca).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici