Jucătorii de la CFR Cluj vor primi 14.000 de euro în cazul unei victorii cu Chelsea

Jucătorii echipei CFR Cluj vor fi recompensaţi cu câte 14.000 de euro în cazul în care campioana României va reuşi să câştige partida cu Chelsea Londra, din cadrul etapei a doua a grupelor Ligii Campionilor.

13 afișări
Imaginea articolului Jucătorii de la CFR Cluj vor primi 14.000 de euro în cazul unei victorii cu Chelsea

Jucătorii de la CFR Cluj vor primi 14.000 de euro în cazul unei victorii cu Chelsea

Iuliu Mureşan a precizat că prima pentru o victorie în faţa englezilor de la Chelsea va fi aceeaşi cu cea de la partida de la Roma, când CFR Cluj s-a impus cu scorul de 2-1, succes în urma căruia fiecare jucător a primit suma de 50.000 de lei, aproximativ 14.000 de euro.

Înaintea antrenamentului oficial, jucãtorii de la CFR Cluj au fost vizitaţi la vestiare de primarul Clujului, Emil Boc.

În altă ordine de idei, dineul oficial va avea loc în această seară, la restaurantul "La Liga", care aparţine patronului clubului CFR, Arpad Paszkany. Iniţial, dineul era prevăzut a se desfăşura în afara oraşului, dar totul a fost contramandat în momentul în care reprezentanţii mass-media au aflat de locul ales.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici