Jucătorii de la Real Madrid ar putea primi câte 935.000 de euro pentru câştigarea LC şi a titlului

Fiecare jucător al echipei Real Madrid va fi recompensat cu 935.000 de euro în cazul în care formaţia va câştiga, în acest sezon, Liga Campionilor şi campionatul Spaniei, potrivit propunerii pe care o vor face oficialii clubului jucătorilor, până la sfârşitul lui 2010, informează cotidianul Marca.

183 afișări
Imaginea articolului Jucătorii de la Real Madrid ar putea primi câte 935.000 de euro pentru câştigarea LC şi a titlului

Jucătorii de la Real Madrid ar putea primi câte 935.000 de euro pentru câştigarea LC şi a titlului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cotidianul Marca menţionează că valoarea primelor este aceeaşi ca în sezonul trecut, când acestea au fost acceptate de căpitanii de atunci ai formaţiei, Raul, Guti, Casillas şi Sergio Ramos. Până la sfârşitul acestui an, preşedintele clubului, Florentino Perez, le va propune aceste sume noilor căpitani - Casillas, Sergio Ramos, Mahamadou Diarra şi Marcelo.

Potrivit sursei citate, jucătorii echipei Real Madrid vor fi recompensaţi cu câte 575.000 de euro dacă vor câştiga Liga Campionilor şi câte 360.000 de euro pentru obţinerea titlului în Spania. De asemenea, pentru câştigarea Cupei Spaniei, jucătorii ar putea fi recompensaţi cu 200.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici