Jucătorii Franţei de la CM au renunţat la prime

Cei 23 de jucători din echipa Franţei, prezenţi la Cupa Mondială din Africa de Sud, au aceptat să renunţe la primele legate de participarea la competiţie şi la meciurile de pregătire, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele interimar al federaţiei (FFF), Fernand Duchaussoy.

11 afișări
Imaginea articolului Jucătorii Franţei de la CM au renunţat la prime

Jucătorii Franţei de la CM au renunţat la prime (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Numeroase informaţii imprecise şi eronate au fost publicate privind primele de la Cupa Mondială. Luni am avut o întâlnire cu jucătorii la Londra pentru a rezolva orice neînţelegere. Jucătorii confirmă angajamentul luat în timpul Cupei Mondiale de a renunţa la primele de orice natură, indiferent că sunt legate de perioada meciurilor de pregătire, precum şi de faza finală a competiţiei din Africa de Sud", declarat Duchaussoy, citat de AFP.

"Jucătorii aprobă demersul federaţiei privind alocarea acestor prime, de circa trei milioane de euro, finanţării fotbalului amator. În acest caz nu există nici cuvânt nerespectat, nici vreo manevră, nici vreun aranjament, ci pur şi simplu o lipsă de precizie, de claritate, care a condus la interpretări inexacte şi regretabile", a adăugat Duchaussoy.

Săptămâna trecută, cotidianul L'Equipe anunţase că jucătorii reprezentativei Franţei nu au renunţat la primele pentru participarea la Cupa Mondială din Africa de Sud. "Vom renunţa la toate primele, nu vom accepta nicio centime", afirmase căpitanul Patrice Evra la 22 iunie, după înfrângerea din meciul cu Africa de Sud, scor 1-2, rezultat în urma căruia Franţa a părăsit competiţia mondială încă din faza grupelor. Conform acordului semnat pe care îl aveau cu Federaţia Franceză de Fotbal, jucătorii nu primeau nicio primă dacă sunt eliminaţi din faza grupelor, dar le-ar fi revenit o parte din banii încasaţi din marketing.

Însă, L'Equipe susţine că jucătorii au refuzat să semneze documentele prezentate în acest sens de directorul administrativ şi coordonatorul sportiv, Marino Faccioli, respectiv Henri Emile. Aceste documente, pregătite de serviciile juridice ale federaţiei, oficializau practic renunţarea jucătorilor.

În timpul Cupei Mondiale din Africa de Sud, echipa naţională a Franţei a refuzat să efectueze o şedinţă de pregătire, în semn de protest faţă de faptul că atacantul Nicolas Anelka fusese exclus din lot, deoarece îl insultase pe selecţionerul Raymond Domenech la pauza meciului Franţa - Mexic (scor 0-2), din 17 iunie. Echipa Franţei a fost eliminată în prima fază a turneului final al Cupei Mondiale, terminând ultima în Grupa A, cu un singur punct. Ulterior, Anelka a dat în judecată cotidianul L'Equipe pentru calomnie.

Franţa este adversara României în grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, alături de Bosnia-Herţegovina, Belarus, Albania şi Luxemburg. Echipa României a fost învinsă de Franţa, la 9 octombrie, scor 2-0. Cele două echipe se vor mai întâlni, în data de 6 septembrie 2011, în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici